12 nov. 2020 | 06:00

Vaccinul împotriva coronavirus, mai ieftin în Europa, decât în SUA: afacerea proastă a lui Donald Trump

ACTUALITATE
Vaccinul împotriva coronavirus, mai ieftin în Europa, decât în SUA: afacerea proastă a lui Donald Trump

La scurt timp după ce Pfizer Inc. a anunțat că vaccinul său împotriva noului coronavirus este un succes în 90% dintre pacienți, Uniunea Europeană s-a implicat în obținerea lui la un preț cât mai avantajos.

Deși Donald Trump s-a bătut cu pumnul în piept ca a obținut cea mai bună afacere când vine vorba de primul vaccin pentru prevenirea infecțiilor cu Covid-19, realitate se pare că nu este de partea președintelui american.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane. Partea cea mai bună a acestei înțelegeri este că și prețul va fi mai rezonabil decât cel achitat de americani.

Ca referință, noul vaccin ce urmează să obțină certificările necesare pentru distribuție în masă a fost dezvoltat de Pfizer împreună cu compania germană BioNTech. Acesta tocmai a trecut prin faza trei de testare pe oameni, ultima înainte de certificare, iar rata de succes a fost de 90%. Rămâne să fie certificat că este eficient şi sigur de către Agenţia europeană de reglementare în domeniul medicamentelor.

După aprobare și certificare, vaccinul va fi disponibil în Europa la un preț mai mic decât cei 19,5 dolari pe care îi vor plăti americanii. Motivul are legătură cu faptul că Uniunea Europeană și Germania au finanțat parțial dezvoltarea vaccinului, în timp ce Pfizer a refuzat orice formă de ajutor de la Donald Trump și administrația condusă de el. Pur și simplu, creatorii vaccinului nu au vrut să joace rol de marionetă politică în campania electorală a președintelui învins de Joe Biden.

În final, prețul plătit de UE este necunoscut, dar conform unei surse apropiate de Comisia Europeană, pare să fie un pic peste 15 dolari per vaccin. Pentru un grad sporit de siguranță, CE a mai încheiat contracte de aprovizionare cu vaccinuri cu companiile farmaceutice AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson şi continuă negocierile cu Moderna, CureVac şi Novavax.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele