Îți mai aduci aminte de Winamp? Acesta e muzeul legendarului player care ți-a marcat copilăria
Winamp este, cel mai probabil, player-ul care ți-a marcat copilăria. Niște oameni la fel de nostalgici ca tine au decis să facă un muzeu online al acestuia, pentru ca temele programului să nu fie uitate niciodată.
E greu de crezut că mai ai instalat Winamp pe laptop sau PC în era Spotify, YouTube și alte platforme de streaming. Dar există nostalgici care se gândesc și acum la programul în care rulau piesele favorite în sufragerie sau tare în boxe la Revelion. Unii dintre ei au decis că temele cunoscutului player n-ar trebui să fie uitate niciodată.
Așa că au gândit un muzeu online care găzduiește peste 65.000 de teme special create pentru acest player. De la primele cu care s-a lansat și până la ultimele update-uri făcute înainte să fie uitat de mai toată lumea.
Muzeul Winamp – zeci de mii de teme pentru nostalgicii acelor vremuri
Ca să înțelegi exact conceptul, trebuie să știi că Winamp Skin Museum – ăsta-i numele domeniului – este un perete virtual pe care sunt puse toate temele găzduite, amintind de vremurile în care interfaţa grafică avea un mare nivel de personalizare şi oferea mai mult control utilizatorului decât în prezent. Poți admira creaţiile la dimensiunea originală, le poți descărca sau le poți încerca direct în muzeu.
Platforma îți permite să te joci cu toate funcțiile oferite de Winamp în acele vremuri. Există chiar şi un playlist cu câteva melodii pe care le poți asculta în timp ce testezi temele, playlist din care nu lipseşte emblematicul “Llama Whippin’ Intro”, care era redat automat după instalarea Winamp.
Cei care mai au MP3-uri pe calculator, le pot încărca în player-ul virtual din Winamp Skin Museum şi asculta direct în browser-ul web, cu ajutorul Winamp-ului virtual.
MP3 este formatul care a făcut posibilă compresia audio doar cu reducerea rezonabilă a calităţii, ajungând să facă loc pentru sute de melodii pe un CD pe care încăpeau între 10 şi 20 de WAV-uri.
Te bucuri de toate AICI.