Vestea zilei vine direct de la Kaufland: așa ceva nu vezi la alții, nici măcar la Lidl
Lidl s-a remarcat în ultima vreme cu tot felul de anunțuri despre noile magazine. Dar de data asta Kaufland reușește să se remarce cu un magazin cu totul special, care le depășește pe cele ale Lidl sau alte concurenței.
Kaufland a inaugurat un nou magazin în București. Are o suprafață de vânzare de peste 3.000 metri pătrați, dar mai important e că are automate de reciclare a ambalajelor din plastic. În trecut, și Lidl a spus că vrea să reducă risipa de acest fel.
Astfel, odată cu deschiderea, Kaufland a ajuns al 16 magazine în Capitală. În România, are 134 de unități. Cu noul magazin, compania creează încă 100 de locuri de muncă noi. E situat pe Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești nr. 6, pe o suprafață totală generoasă de peste 20.000 metri pătrați, incluzând și terenul exterior, și un spațiu de vânzare de 3.100 metri pătrați.
Programul noului magazin Kaufland e de luni până sâmbătă între 7.30 și 22.30, iar duminică e deschis între 8 și 21.30.
Cum poți să reciclezi produsele la Kaufland?
În parcare, clienții au un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje – PET (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru). În schimbul produselor, clienții primesc o sumă de bani sub formă de voucher care poate fi folosit în magazine.
Clienții pot recicla și ambalajele produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi în schimb cupoane cu 50% reducere la produse selecționate, conform campaniei lunare. Astfel, la intrarea în Kaufland, în spațiul special amenajat, clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor.
În România, Kaufland face parte din grupul german Schwarz, la fel ca Lidl. În 2029, a obţinut afaceri cumulate de peste 21,6 de miliarde de lei în România. A fost o creștere de 15,5% față de 2018, conform ZF. Astfel, Lidl și Kaufland au împreună o cotă de piață de 20% din comerțul alimentar.