21 sept. 2020 | 17:31

UE, cu ochii pe giganți ca Amazon, Google și alții: cum vrea să-i penalizeze

ACTUALITATE
UE, cu ochii pe giganți ca Amazon, Google și alții: cum vrea să-i penalizeze

Uniunea Europeană vrea să se înarmeze cu noi atribuții suplimentare pentru a penaliza marile companii de tehnologie.

Planul propus include obligarea giganților tehnologici să scindeze sau să vândă unele dintre operațiunile lor europene, dacă se consideră că dominanța lor pe piață amenință interesele clienților și ale rivalilor mai mici, conform Financial Times, citată de Reuters.

Comisia Europeană urmează să propună noi reguli denumite Legea Serviciilor Digitale, până la sfârșitul anului, care vor spori responsabilitățile social media și răspunderea pentru conținutul de pe platformele lor.

Comisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton, într-un interviu acordat Financial Times, a declarat că remediile propuse, care ar fi utilizate doar în circumstanțe extreme, includ și capacitatea de a exclude grupurile tehnologice mari de pe piața unică.

Uniunea Europeană mizează pe concurența loială

De asemenea, Bruxelles are în vedere un sistem de rating care să permită publicului și acționarilor să evalueze comportamentul companiilor în domenii precum respectarea impozitelor și viteza cu care elimină conținutul ilegal.

Breton a fost citat spunând că activități precum companii care împiedică utilizatorii să schimbe platforma sau care obligă clienții să folosească un singur serviciu ar putea duce la sancțiuni mai dure.

Şi Cecilio Madero Villarejo, adjunctul directorului general al departamentului de concurenţă de la Comisia Europeană, avertiza recent că organismele UE de reglementare antitrust iau în considerare reglementări mai dure faţă de giganţii din domeniul tehnologiei, forţându-i să facă mai mult pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile. Aceasta, însă, ar putea să nu fie suficient, în special pe pieţele digitale, a explicat Cecilio Madero Villarejo.

O astfel de decizie ar putea afecta Facebook, Amazon, Apple şi Google. Cele patru companii se află sub analiza organismelor de reglementare antitrust din Uniunea Europeană, după ce rivalele lor s-au plâns că sunt excluse de pe pieţele cheie. În mod tradiţional, Comisia Europeană ordonă companiilor stoparea practicilor anticoncurenţiale.