11 sept. 2020 | 11:51

Primul vapor autonom se pregătește să traverseze Oceanul Atlantic: în ce constă pariul IBM

ACTUALITATE
Primul vapor autonom se pregătește să traverseze Oceanul Atlantic: în ce constă pariul IBM

Lumea se pregătește de o premieră mondială în următoarea perioadă: e vorba de primul vapor autonom care va traversa Oceanul Atlantic fără nicio persoană la bord. La această tehnologie au contribuit masiv cei de la IBM.

Cei de la IMB au pus umărul la dezvoltarea primei nave autonome, care urmează să traverseze Oceanul Atlantic. Vaporul ar fi trebuit să plece în călătorie în septembrie anul acesta, dar pandemia a dat planurile peste cap, astfel că această călătorie va avea loc în aprilie anul viitor.

E o premieră mondială, din moment ce nicio navă n-a mai traversat Oceanul Atlantic fără niciu marinar la bord. Pe de altă parte, vaporul are un nume iconic: Mayflower. E botezat după nava cu același nume, care îi ducea, în urmă cu  400 de ani, pe primii emigranți englezi în America de Nord.

Mayflower, primul vapor autonom care se pregătește să traverseze Oceanul Atlantic

Nava Mayflower este 100% autonomă, are 15 metri lungime și e proiectată cu panouri solare. Vaporul va traversa oceanul Atlantic în aprilie anul viitor și e, dacă vrei, un fel de Tesla pe apă. Va pleca din portul Plymouth, din Anglia și va ajunge, dacă această călătorie va avea succes, în portul cu același nume din Massachusets, Statele Unite.

Mayflower e dotată cu panouri solare de ultimă generație, dar beneficiază și de un motor cu combustie internă diesel. De asemenea, e prevăzută cu turbine eoliene, care să-i asigure propulsia. Inițiativa aparține unei organizații de cercetară marină, ProMare, care a apelat la tehnologia IBM pentru a construi ambarcațiunea. Poate reprezenta un punct de cotitură în navigație.

Dacă nava va ajunge cu bine la destinație, atunci industria navală poate vorbi deja de o altă abordare în acest business.

IBM s-a ocupat de suportul tehnic și a asigurat inclusiv tehnologii de ultimă generație bazate pe inteligență artificială, pentru a se asigura că ambarcațiunea nu deviază de la traseu și poate evita obstacolele apărute în cale.

Niciun marinar nu se va afla la bord, iar asta înseamnă că nava va fi pe cont propriu. Practic, sistemul va analiza totul de unul singur și se va asigura că, în cazul în care vor fi scăpări, ele pot fi remediate imediat, pentru a evita accidentele. Cum la bord nu se va afla nimeni, nava nu e echipată cu dormitoare, bucătărie sau alte locuri destinate confortului uman.

Înăuntru sunt doar spații tehnologice și spații pentru diverse experimente ale altor echipe de cercetători. Unul dintre ele, spre exemplu, va analiza calitatea apei oceanului în diverse zone de pe traseu.