04 sept. 2020 | 10:00

Evaziunea fiscală a costat-o scump: ce a pățit după ce s-a îmbogățit din videochat

ACTUALITATE
Evaziunea fiscală a costat-o scump: ce a pățit după ce s-a îmbogățit din videochat

Activitatea de videochat în România este impozitată ca oricare altă meserie, cu condiția să o declari la finanțe. Dacă nu faci asta, riști să ajungi în fața unui judecător pentru evaziune fiscală.

În vârstă de 54 de ani, o femeie din Cehu Silvaniei, județul Sălaj a ajuns în fața unui tribunal din cauza faptului că nu și-a declarat veniturile din videochat. Judecătorul de la Tribunalul Sălaj a găsit-o vinovată de evaziune fiscală într-un proces cât se poate de simplu. Partea amuzantă, dacă o poți clasifica așa, este pedeapsa asupra căreia s-a decis judecătorul.

În primul rând, videochat-ista de 54 de ani a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Pe lângă dosarul penal cu care s-a ales, ea este obligată să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la o biserică din localitate, conform clujust.ro.

Deși pedeapsa pare exagerată la prima vedere, este important de reținut că femeia a activat în acest domeniu din 2013 până în 2018, timp în care a obținut venituri nedeclarate de aproximativ 58.000 de lei, aproximativ 13.000 de euro. Nu a plătit niciun fel de impozit pe acești bani și nici contribuții la sănătate. În fața judecătorului, nu a ezitat să-și recunoască fapta și a încheiat cu procurorul de caz un acord de recunoaștere a vinovăției.

Cu alte cuvinte, au ajuns la o înțelegere. ”Contul mi l-am făcut eu, am completat niște formulare online, am comunicat codul IBAN și m-am logat eu direct la un site de profil”, a spus femeia în fața anchetatorilor. Tribunalului Sălaj a consfințit acordul de recunoaștere a vinovăției, prin care s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, femeia trebuie să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la o biserică.

  • „(…) Potrivit raportului de constatare întocmit de specialistul antifraudă detașat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, în perioada 2013-2018 M.L. a realizat venituri din activități de videochat în cuantum total de 58.218,36 lei (echivalentul a 12.953,08 euro), pe care nu le-a declarat organelor fiscale. Consecința nedeclarării acestor venituri a constat în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat în sumă de 10.848 lei, din care 8.285 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 2.563 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
  • Cu ocazia audierii din data de 18.12.2019, inculpata M.L. a recunoscut comiterea infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică a faptei comise și a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. De asemenea, inculpata și-a dat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul societății”, este decizia Tribunalului Sălaj, conform publicației citate.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele