Rezervația Delta Dunării devine trilaterală: UNESCO și-a dat acordul
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a obţinut acordul UNESCO pentru înfiinţarea unei rezervaţii transfrontaliere România-Ucraina-Republica Moldova, a anunţat guvernatorul Deltei, Ion Munteanu.
După 30 de ani de la constituirea Rezervației, celebrați marți, 1 septamebri, Delta Dunării este o rezervaţie transfrontalieră a biosferei care include 60.000 de hectare în Ucraina şi 580.000 de hectare în România.
Acum, Rezervația se va dezvolta și va include și Republica Moldova.
“De-a lungul timpului, am avut foarte multe proiecte bilaterale şi trilaterale. Ultimul dintre ele, Pan Nature, a avut ca obiectiv crearea unei rezervaţii şi în Republica Moldova, Rezervaţia Biosferei Prutul de Jos. Următorul pas pe care vrem să-l facem în cadrul acestei cooperări este să realizăm o rezervaţie trilaterală. Avem acceptul UNESCO pentru această acţiune”, a declarat Munteanu.
Rezervația este o comoară recunoscută internațional
Constituită în anul 1990 și inclusă în acelaşi an în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural şi în Reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei din cadrul programului Omul şi Biosfera al UNESCO, Delta Dunării este considerată de cercetători un muzeu viu al biodiversităţii.
În 1991 a fost recunoscută drept Zonă umedă de importanţă internaţională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă.
Activităţile din această zonă au fost reglementate prin legea nr. 82/1993 care stabileşte şi rolul ARBDD. În anul 2008, Parlamentul României a decis ca data de 1 septembrie să fie Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Consiliul Europei acordă din anul 1965 Diploma Europeană a Ariilor Protejate acelor regiuni care prezintă o importanţă deosebită pentru conservarea diversităţii biologice, geologice şi peisagistice din Europa.
Ion Munteanu, guvernatorul Deltei a amintit că în toamna acestui an, Comitetul de miniştri al Consiliului Europei va înnoi Diploma Europeană a Ariilor Protejate, potrivit green-report.ro.
“În anul 2019, a fost realizată o vizită a reprezentanţilor UNESCO şi ai UE care au evaluat modul în care s-a făcut managementul rezervaţiei de-a lungul timpului. Din ce date avem, totul a ieşit foarte bine şi se profilează pentru o nouă diplomă”, a precizat guvernatorul Rezervaţiei.
Delta Dunării este primul sit din România care a primit această distincţie în anul 2000, diploma fiind înnoită în anul 2005 şi 2010, potrivit datelor de pe site-ul ARBDD.
În România, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a mai acordat Diploma Europeană a Ariilor Protejate parcurilor naţionale Piatra Craiului, în anul 2006 și Retezat, în anul 2008.