Metoda prin care infractorii au ajuns să spioneze autoritățile
Potrivit unei informări a FBI, polițiștii sunt îngrijorați că infractorii folosesc sonerii inteligente conectate la internet, cum ar fi soneriile Amazon, pentru a spiona forțele de ordine.
„Subiecții folosesc probabil dispozitive pentru a împiedica investigațiile forțelor de ordine și, eventual, pentru a monitoriza activitatea autorităților”, se arată în informarea obținută de The Intercept.
Documentul divulgat evidențiază un incident din 2017 în care agenții FBI au fost înregistrați printr-un sistem de sonerie conectat la Wi-Fi, notificându-și ținta prezenței lor, după cum relatează The Intercept. Ținta chiar și-a „contactat vecinul și proprietarul cu privire la prezența FBI acolo”, deoarece „au putut să vadă și să audă tot ce se întâmplă la reședința sa”.
Cât de sigure sunt dispozitivele smart de supraveghere
Soneriile inteligente și alte camere conectate la internet sunt destinate ca o modalitate de a monitoriza cartierele pentru activități suspecte. Filiala Amazon Ring chiar a colaborat cu departamentele de poliție locale ca parte a unei noi strategii de supraveghere. Dar lucrurile se schimbă în momentul în care aceste dispozitive se întorc, practic, împotriva autorităților.
Din păcate, aceste tipuri de parteneriate, pe lângă aplicațiile de supraveghere a infracțiunilor din cartiere, au dus deja la o mulțime de cazuir de discriminare, grupurile de advocacy trăgând un sistem de alarmă în acest sens.
Incidentul vorbește despre consecințele neintenționate ale transformării supravegherii în rețea într-un alt gadget pentru consumatori. Camerele conectate la internet sunt acum doar o parte dintr-o gamă tot mai mare de senzori domestici care scanează continuu, care acumulează cantități mari de date private, potențial incriminatoare asupra proprietarilor lor. Ele sunt, de asemenea, în mod clar, un efect negativ pentru intimitatea celor care trebuie să locuiască în apropierea lor.
Pentru mulți, soneriile inteligente, în special cele cu caracteristici de securitate deosebit de slabe, sunt un coșmar al libertății civile. Și acum, vedem, chiar și forțele de ordine ar putea ajunge deveni ținte reale.