Litoralul românesc, o oază de inconștiență: câte amenzi s-au dat în câteva zile pentru ignoranță
În timp ce cazurile de coronavirus cresc în cele mai multe zone din România, tinde să fie evident că o mare parte a problemei este dată de sejururile pe litoralul Mării Negre.
Autoritățile au început să dea amenzi din ce în ce mai mari pe litoral, în speranța că patronii unităților de alimentație publică vor face un efort pentru a respecta măsurile de prevenție a răspândirii virusului. Din păcate, acest lucru este puțin probabil, iar problema ține și de oaspeții care ignoră cu entuziasm orice reguli.
Şapte unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, incluzând cluburi de noapte şi o terasă-restaurant, au fost sancţionate contravenţional de poliţişti pentru nerespectarea regulilor de distanţare fizică cu amenzi însumând 61.000 de lei, informează un comunicat de presă transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa.
Potrivit comunicatului oficial emis de IPJ, peste 360 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai altor instituţii de control au acţionat, sâmbătă noaptea, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.
În doar câteva ore, amenzile date au însumat 61.000 lei. Acestea au fost date unui număr de șapte societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor cauzate de pandemie. În total, a fost vorba de opt amenzi.
„În Mamaia, poliţiştii au identificat trei societăţi comerciale care nu au luat măsuri necesare respectării normelor de protecţie sanitară şi aplicării celor pentru distanţare fizică, în mod eficient, pentru evitarea, pe cât posibil, a interacţiunii între clienţi. Este vorba despre trei cluburi care au fost amendate cu câte 5.000 de lei fiecare, iar, ulterior, pentru că nu s-au conformat legislaţiei şi recomandărilor poliţiştilor, două din cele trei unităţi au mai fost sancţionate cu câte 10.000 de lei, fiecare”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.
Dincolo de situația neplăcută din Mamaia, două cluburi din Costinești au fost sancționate cu 16.000 lei, iar o terasă din Vama Veche a primit o amendă de 10.000 lei.