28 iul. 2020 | 09:34

Detaliul descoperit de cercetători care ne ajută să înțelegem mai bine virusul

ACTUALITATE
Detaliul descoperit de cercetători care ne ajută să înțelegem mai bine virusul

Oamenii de știință au aflat doar o parte crucială a ceea ce face SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, atât de infecțios: este capabil să se strecoare în celulele noastre neobservat. Sars-CoV-2 folosește o enzimă de „camuflaj” ca să-ți omoare celulele.

Este un truc biologic înșelător. O echipă de oameni de știință de la Universitatea Health Science Center din San Antonio a descoperit că noul coronavirus conține o anumită enzimă, nsp16, pe care o folosește pentru a ne păcăli celulele. „Este un camuflaj”, a declarat autorul principal Yogesh Gupta într-un comunicat de presă.

Această enzimă permite SARS-CoV-2 să modifice o parte dintre moleculele de ARN care alcătuiesc codul genetic, potrivit cercetărilor publicate recent în revista Nature Communications. Este un truc care păcălește celula gazdă să accepte virusul ca parte din sine, mai degrabă decât declanșând un răspuns al sistemului imunitar.

„Din cauza modificărilor, care păcălesc celula, mesagerul viral rezultat, ARN-ul, este acum considerat ca fiind o parte a codului propriu al celulei și nu străin”, a spus Gupta.

Din fericire, acum, când oamenii de știință au descoperit trucul virusului, pot fi capabili să dezvolte medicamente antivirale care să-l împiedice. În acest fel, virusul s-ar strecura mult mai greu în corpul nostru.

„Acesta este un avans fundamental în înțelegerea noastră asupra virusului”, a declarat coautorul studiului, Dr. Robert Hromas, în comunicat.

Canabisul, posibil tratament de Covid-19: concluziile primelor experimente, încurajatoare

Tot recent, o echipă de cercetători din Georgia, SUA, au realizat un studiu care arată că CBD, extras din canabis, ar putea fi o soluție în tratarea Covid-19, notează Mediafax. Studiul a fost realizat de oameni de știință din cadrul Universității August din Georgia.

Conform rezultatelor la primele experimente, CBD-ul pare să aibă un impact pozitiv asupra sindromului de stres respirator acut, un sindrom periculos care apare în cazurile grave de Covid-19. În opinia autorilor studiului, CBD poate ajuta la tratarea acestui simptom cât se poate de grav. Pentru a ajunge la această concluzie îmbucurătoare, au făcut o serie de experimente pe șoareci, iar rezultatele au fost impresionante.