„Vrăjitorul din Oz” a fost stocat în ADN și de acum această tehnologie ar putea deveni mai utilă

Aranjamentul complex al perechilor de baze din ADN-ul nostru codifică aproape tot ce ne privește. Acum, ADN-ul conține și întregul „Vrăjitorul din Oz”.

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Austin, Texas, a îmbunătățit capacitatea de stocare a ADN-ului și a reușit să codifice întregul roman – tradus în Esperanto – într-un dublu fir de ADN mult mai eficient decât orice s-a făcut până acum.

Un astfel de procedeu nu-i deloc nou. Doar că acest demers ar putea face stocarea în ADN o practică mai des întâlnită.

Companii ca Microsoft explorează deja tehnologia de stocare în ADN, deoarece biomolecula poate stoca mai mult decât orice alt mediu inventat de om. Este însă predispus erorilor, poate fi ușor deteriorat și poate dispărea tot ce-ai stocat prin tehnica asta.

Fiica de suflet a Ilenei Ciuculete nu a uitat-o pe artistă, nici la 7 ani de la moartea ei. Gestul pe care îl face ori de câte ori ajunge în București

Problema de clasa a II-a care le dă mari bătăi de cap chiar și celor mai pricepuți adulți la matematică. Tu reușești să o rezolvi?

„Cheia este un algoritm de codificare care permite regăsirea corectă a informațiilor, chiar și atunci când catenele ADN sunt parțial deteriorate în timpul depozitării.”
Ilya Finkelstein, biologul molecular

Stephen Jones, cercetător la aceeași universitate, a spus că ce-au reușit acum e să dezvolte o modalitate de a construi informațiile mai mult ca o rețea. „Fiecare informație consolidează alte informații. În acest fel, trebuie citit o singură dată”, a adăugat Jones.

Cum ne va ajuta propriul ADN să stocăm date

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, crește și cantitate de date pe care avem nevoie s-o stocăm. Propriul ADN ar putea veni în ajutor.

Partea interesantă e că ADN-ul poate stoca o cantitate uriașă de informații. Este vorba despre 215 de petabiți într-un singur gram. Ca să îți dai seama cât de mult înseamnă asta, ia în considerare că un petabit este echivalentul a 100 de milioane GB. Ideea nu este una nouă, ci are originea în anii ’60. De-a lungul timpului, oamenii de știință au încercat s-o dezvolte. Abia acum vedem demersuri care ar putea funcționa.

Unul dintre cele mai importante avantaje îl reprezintă și durabilitatea materialului genetic. Mediile tradiționale de stocare (stick-uri, hard disk-uri etc.) tind să se degradeze fie prin folosirea repetată, fie odată cu trecerea timpului. ADN-ul se degradează și el, însă mult mai lent. În funcție de condițiile în care este ținut, acesta poate rezista mii sau chiar zeci de mii de ani.