Programul Prima Casă începe din nou: care sunt schimbările față de anii trecuți și ce trebuie să știi
În ultimul deceniu, programul Prima Casă a suferit schimbări importante, dar important este că rămâne în vigoare, iar ediția din acest an începe peste câteva săptămâni, cu un nou nume.
În aproximativ două săptămâni, va începe ediția din acest an a programului Prima Casă. De această dată, va fi intitulat O Nouă Casă, iar schimbarea de nume este departe de a fi întâmplătoare, conform spuselor lui Cristian Păun, preşedintele FNGCIMM.
În plină pandemie, președintele României a promulgat proiectul legislativ care definește particularitățile referitoare la programul Prima Casă în versiunea actualizată. În 2020, va fi vorba de un program social ”O familie, o casă”. Din păcate, pentru că nu are încă normele de aplicare definite, mai avem un pic de așteptat.
Câteva detalii despre noul program pentru ajutorarea procurării unei case în condiții avantajoase au fost oferite într-o intervenție televizată a lui Cristian Păun la Digi24. Oficialul a insistat pe faptul că noul program nu se va mai axa pe aspectul social al proiectului. În consecință, salariul mare nu va mai fi o condiție eliminatorie. Ca referință, în forma actuală, creditele „O familie, o casă” puteau fi accesate doar de românii cu venituri de până în 4.500 de lei de familie, respectiv 7.000 de lei, dacă au copii.
„Guvernul va da OUG în această săptămână, apoi săptămâna viitoare apar normele. Deci, în doua săptămâni am putea avea noua formă a programului O Nouă Casă”, a precizat oficialul FNGCIMM. Nici când vine vorba de valoarea casei pe care vrei să o cumperi, nu vor mai exista restricții atât de mari, conform promisiunilor premierului.
„Trebuie să clarificăm situaţia în programul Prima Casă. O să avem nevoie de o reglementare legală care să clarifice modul în care se derulează programul Prima Casă”, i-a solicitat Ludovic Orban ministrului Finanţelor Florin Cîţu. Orban a făcut referire la faptului că, din momentul în care a fost redusă cota de TVA la vânzarea de imobile, metrul pătrat construibil era de 750 – 800 de euro. Acum, realitatea imobiliară din România este cu totul alta. „Să utilizăm un plafon care să ţină cont de realitatea de pe piaţa imobiliară de astăzi”, a insistat premierul.