13 iun. 2011 | 12:51

Hackerii PSN arestati in Spania

ACTUALITATE
Hackerii PSN arestati in Spania

Trei dintre liderii gruparii de „terorism digital” Anonymous au fost arestati in Spania. Se presupune ca acestia sunt responsabili pentru atacul asupra serverelor de PlayStation Network care au fost cazute timp de o luna. Acestia au fost „filati” online de catre politisti care au inregistrat milioane de linii de text pe care acestia le scriau online. Se pare ca discutiile lor prin diverse camere de IRC au adus destule dovezi incriminatorii care au dus la decizia arestarii lor.

Unul dintre hackeri avea acasa serverul prin intermediul caruia coordonau atacuri asupra organizatiilor guvernamentale, asupra paginilor web ale mai multor companii si aparent asupra retelei PlayStation Network. In afara de Sony, alti „clienti” ai gruparii de-a lungul timpului au fost bancile BBVA si Bankia, compania care furnizeaza energie electrica Enel, si site-uri guvernamentale ale Egipt, Algeria, Libia, Iran, Chile, Columbia si Noua Zeelanda.

Hackerii sustin in continuare ca sunt nevinovati si este posibil sa nu existe destule dovezi pentru a-i incarcera. Recent, Kazuo Hirai, a declarat ca este posibil ca hackerii adevarati ai PSN sa nu fie niciodata prinsi.

Sursa: CVG