Se dau câte 2.500 de lei pentru mii de români și alte sute de milioane de euro pentru companii. Condițiile de acceptare nu sunt deloc grele
Pe măsură ce ne apropiem de perioada de relaxare, vin și câteva vești bune. Acum aflăm despre cum Guvernul va avea la dispoziție circa 1 miliard de euro. Ce va face cu ei însă?
Până la distribuția banilor către companii, acolo unde procedura ar trebui să fie destul de simplă, au fost oferite clarificări și în ceea ce privește sporul pentru medici. Va fi o sumă fixă, de 2.250 de lei după impozitare, de care vor beneficia circa 75.000 de cadre medicale.
„Discutăm de cei 2.500 de lei brut care se impozitează doar cu impozitul pe venit, deci rămân în mână la personalul medical 2.250 de lei şi beneficiază de acesta de la medici până la asistenţii medicali, personalul care deserveşte ambulanţele, personalul paramedical, deci întreaga gamă de personal care este implicată în transportul, echiparea, diagnosticarea, tratamentul bolnavilor are acest stimulent asigurat.”
Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene
Vestea și mai bună pentru medici e că toți vor primi aceiași bani. Boloș a spus că sunt 75.000 de cadre medicale pe care le-au luat în calcul.
Tot fondurile europene vor fi folosite și pentru salariile asistenţilor sociali care asigură servicii de sprijin la domiciliu. Și mai important pentru companii e cum vor accesa banii.
Cum se califică firmele să primească bani de la Guvern?
Modalitatea prin care firmele pot beneficia de aceste facilități este extrem de simplă: să dovedească o scădere a cifrei de afaceri în martie, aprilie sau mai, cu cel puțin 25-30%.
Deocamdată, Guvernul are două variante în lucru pentru a da bani. Prima variantă este acordarea unei sume fixe raportate la cifra de afaceri, de exemplu 10.000 de euro la o cifră de afaceri până la 100.000 de euro.
A doua variantă este o sumă fixă raportată la numărul de salariați, de exemplu un IMM cu până la 9 angajați să aibă 750 de euro pe salariat, cele cu până la 50 de salariați – 500 de euro pe salariat, iar dacă are până la 250 de salariați – suma fixă este de 250 de euro, a explicat Marcel Boloș.
Este un ajutor care se acordă o singură dată, pentru suportarea cheltuielilor curente ale companiilor, de la stocuri de materii prime, stocuri de mărfuri, consumabile, datorii față de furnizori, chirii și ar putea fi decontate inclusiv echipamentele pentru salariați de protecție împotriva coronavirusului. Toată lista de cheltuieli va fi aprobată la nivelul Guvernului.