15 apr. 2020 | 17:10

Digi | RCS-RDS vine cu „minunea” înainte de Paște: telefoane de la zero lei

Ghidul cumpărătorului
Digi | RCS-RDS vine cu

Înainte de Paște poți profita de-o ofertă bună de la Digi | RCS-RDS. Operatorul promite telefoane de la zero lei și, ca să stai acasă, are și-un mecanism eficient prin care să plătești factura online.

„Cel mai sigur selfie este cel de acasă!”, zice Digi | RCS-RDS despre actuala campanie prin care poți lua anumite telefoane cu avans de zero lei și apoi plătești rată lunară. Poți cumpăra, de exemplu, Digi R2 cu 45 de lei pe lună, Nokia 2.2 cu 37 de lei pe lună sau Samsung A20 E cu 62 de lei pe lună.

Câteva telefoane mai bune costă ceva mai mult, dar plătești un avans pentru ele. Samsung A30s costă 139 lei avans și 71 lei rată. Iar Xiaomi Redmi Note 8 e 149 lei avans și 79 de lei pe lună.

Indiferent de telefon, oferta e disponibilă la portare. Abonamentul Digi | RCS-RDS costă 5 euro pe lună și se numește Optim Nelimitat. Dacă iei mai multe abonamente, prețul scade: de exemplu, dacă iei până la cinci abonamente plătești doar 3 euro pe lună.

Oferta e disponibilă până pe 18 aprilie pe site-ul companiei.

Cum plătești factura online la Digi | RCS-RDS

Mesajul Digi | RCS-RDS în această perioadă e destul de simplu: „Rămâi în siguranță și plătește factura Digi de acasă, online, cu cardul tău bancar”. Ca să-ți arate cât de simplu e, operatorul a făcut și un video destul de simplu prin care să te ghideze.

Înainte de toate, în caz că n-o ai, ca să-ți activezi factura electronică, ai o pagină dedicată. Îți introduci numărul de client, CNP și adresa de mail. Există o pagină specială și pentru plata facturii. Bagi numărul de telefon, codul de client sau seria și numărul facturii. Setezi suma de plată și bagi adresa de mail.

Și e bine de știut că grupul Digi | RCS-RDS a transmis că, în intervalul orar 11 – 13, persoanele peste 65 de ani au prioritate în magazinele și punctele din toată țara. Excepție fac magazinele din mall-uri și centre comerciale, care au fost închise conform Ordonanței Militare 2 din 21 martie 2020.