15 apr. 2020 | 11:12

Apple îți arată cum s-a schimbat România în ultima vreme

ACTUALITATE
Apple îți arată cum s-a schimbat România în ultima vreme
Inquam Photos / Octav Ganea

Apple contribuie și ea la efortul de combatere a noului virus și pune la dispoziție baze de date legate de mobilitatea persoanelor, inclusiv a românilor.

Gigantul tech a lansat un instrument care analizează felul în care se deplasează cetățenii planetei, pe timp de pandemie. În esență, acestea arată felul în care s-a schimbat volumul de persoane care conduc, merg pe jos sau circulă cu transportul public în comunitățile lor. Noul site indică tendințele de mobilitate pentru 63 de țări sau regiuni, printre care și România, dar și pentru marile orașe ale lumii.

Datele pe care le obține sunt de pe Apple Maps. Informațiile sunt generate prin contorizarea numărului de solicitări făcute către hărți pentru indicații. Totuși, compania garantează că nu ascociază datele legate de mobilitate pe care le obține de la utilizatori cu ID-ul lor Apple. Astfel, chiar dacă știe cum s-a modificat mobilitatea utilizatorilor, nu poate ști cu exactitate cine s-a deplasat mai mult sau mai puțin.

Compania spune că aceste pot oferi informații utile guvernelor locale și autorităților de sănătate. De asemenea, pot fi folosite ca bază pentru noile măsuri publice.

Cum s-a schimbat mobilitatea în România, potrivit datelor Apple

După cum era de așteptat, luând în considerare restricțiile impuse, românii s-au deplasat mai puțin în afara locuinței, în ultima vreme. Vorbim aici atât de deplasările pe jos, cât și despre cele cu mașina: ambele sunt mai mici la număr în luna aprilie decât erau în lunile ianuarie sau februarie.

romania mobilitate apple

Apple

Potrivit Apple, mobilitatea românilor a început să scadă drastic pe la finalul lunii martie. După cum arată graficul, în data de 13 aprilie, vorbim despre o mobilitate redusă cu 67% în ceea ce deplasarea cu mașina și de o scădere cu 76% în ceea ce privește deplasările făcute pe jos.

Poți urmări cum se modifică mobilitatea pe site-ul oficial sau tot acolo poți verifica și cum se întâmplă lucrurile în alte țări sau orașe.