? Lecție pentru statul român: digitalizarea, mai ales a educației, nu e un moft | SVRSM E06
Lumea e, în prezent, în cel mai mare experiment pe care nu voia să-l facă: munca și educația la distanță. Pe cât de bun e internetul în România, pe atât de problematic e învățământul la distanță.
În episodul șase al podcastului Soarele va răsări și mâine am vorbit cu Cristina Tunegaru — profesoară. Ea ne-a explicat cum e de partea cealaltă a educației digtale și ce probleme a remarcat până acum. Criza medicală actuală a împins societatea, cel puțin pe cea care poate face asta, să lucreze sau învețe de la distanță.
În cazul învățământului e vizibilă o problemă: infrastructura există și nu prea pentru o parte considerabilă de elevi, dar mai ales educația digitală lipsește în rândul profesilor.
Teleeducația e o idee bună. Abia de-acum începem s-o construim
În aprilie, Coaliția pentru Educație Digitală (CED) a spus că pledează pentru accesibilizarea educației cu suportul TIC și pentru dezvoltarea abilităților IT&C. CED își propune să sprijine dezvoltarea educației digitale în România și adaptarea ofertei educaționale. Scopul e să pregătească tinerii pentru transformarea societății și a pieței muncii în acord cu tendințele dezvoltării tehnologice.
Unul dintre obiective, și acesta ar trebui rezolvat cât mai repede de stat, e reducerea decalajului între mediul urban și rural. CED a amintit și de necesitatea pregătirii cadrelor didactice. Orice am crede despre tineri, dată fiind natura societății în care s-au născut, ei sunt mai deprinși cu uneltele digitale decât profesorii. Sigur, până acum nu s-au preocupat de cum le pot folosi pentru a învăța, dar trecerea e mult mai ușoară decât dacă n-ar ști nimic.
Acum, miza trebuie să fie și pentru profesori. Trebuie să dețină abilitățile necesare în vederea selectării și utilizării celor mai eficiente instrumente pentru scopul educațional propus. Suntem acum în punctul în care avem: tehnologie (aplicații, dispozitive) și acces la internet bun. Dar și în punctul în care nu avem: o educație digitală coerentă la nivelul țării și racordarea elevilor la aceasta, independent sau interdependent cu educația clasică.
Unul dintre cele mai mare avantaje al educației digitale e capacitatea de-a colabora mai ușor. Și acesta, în sine, ar fi un motiv bun de-a folosi perioada aceasta pentru a accelera digitalizarea României. Până se va întâmpla, te lăsăm să asculți ce-am discutat cu Cristina, dar și despre situația în care ne aflăm.
Ne poți asculta pe platforme dedicate de podcasting. Dacă ai întrebări sau propuneri de oameni care fac lucruri frumoase în perioada asta, nu ezita să ne scrii.