06 apr. 2020 | 07:00

În plină pandemie, Sfânta Parascheva a adunat sute de maici și călugări: de ce au ieșit moaștele din Iași

ACTUALITATE
În plină pandemie, Sfânta Parascheva a adunat sute de maici și călugări: de ce au ieșit moaștele din Iași

În timp ce o țară întreagă întreagă au criticat oamenii din Țăndărei care s-au adunat la o înmormântare, sute de maici au au întâmpinat moaștele Sfintei Parascheva pe parcursul weekendului.

Prefectul județului Neamț a celebrat entuziasmat în online faptul că, pentru a treia oară în istorie, moaștele Cuvioasei Parascheva au ieșit din Iași pentru a ajunge în câteva dintre localitățile din regiune. Traseul care nu a fost făcut public pentru a nu aduna mulțimi de credincioși a inclus câteva mânăstiri importante din Moldova.

Procesiunea care a implicat deplasarea moaștelor Sfintei Parascheva a avut loc duminică, pe raza județului Neamț. Racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva a fost purtată într-o procesiune atipică, fără opriri, pe raza judeţului Neamţ. Este a treia oară în istorie când sfintele moaște au ieșit din Iași, a precizat pentru Mediafax preotul Constantin Sturzu.

„Au ieșit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și când a fost seceta din 1947. Nu este o procesiune cu opriri, ci doar o deplasare pentru a aduce binecuvântarea Sfintei acelor locuri. Mașina nu a oprit nicăieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. Constantin Sturzu.

Reprezentanții Mitropoliei au încercat să țină secret traseul și orarul deplasării, la care participă și IPS Teofan, tocmai pentru evitarea aglomerării și pentru ca oamenii să nu fie expuși riscului de infectare. Același principiu nu a fost însă valabil și la mânăstirile de pe traseu, unde, după cum se poate vedea în postarea de pe Facebook a prefectului, s-au adunat câteva sute de maici și călugări. Tot acolo, s-au bătut clopotele în semn de celebrare a evenimentului istoric.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, Biserica Ortodoxă Română a arătat în mai multe rânduri că ignoră prevederile distanțării sociale și sfaturile autorităților pe acest subiect. Acesta a fost doar ultimul episod care poate duce la generarea unor focare de infecție cu coronavirus, din cauza unor procesiuni religioase.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele