Planul Guvernului e oficial: ce prevede legea prin care România să evite o criză masivă
Ludovic Orban a prezentat, pe 19 martie, un plan al Guvernului prin care să fie evitată o criză economică masivă. Pe 21 martie, ordonanța de urgență a fost publicată, în sfârșit, în Monitorul Oficial. Și ziua vine cu o veste proastă de la Ministerul Finanțelor.
Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au anunțat că termenul de depunere a declaraţiilor fiscale nu va mai fi amânat de la 25 martie la 25 aprilie. Argumentul e că, pentru a beneficia de măsura rambursării urgente a TVA, companiile trebuie să aibă o situaţie fiscală actualizată. Discuția inițială prevedea această amânare.
Totuși, MFP și ANAF asigură că toate cazurile excepţionale şi argumentate de întârzieri în depunerea declaraţiilor vor fi tratate cu toată deschiderea şi indulgenţa prevăzută de lege.
OUG de acum prevede măsuri economice pentru sprijinirea mediului de afaceri, dar şi cele de protecţie socială.
De cealaltă parte, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au transmis că au avut în vedere o serie largă de măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri în contextul actual. Au fost stabilite măsuri, cum ar fi că nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă şi neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgenţă.
Totodată, aceste obligaţii fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante. Și se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare. Există însă o excepţie: executările silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală.
Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezintă venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale;
Mențiune: aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.
Ce prevede planul Guvernului pentru situația de acum
Liniile de credit şi împrumuturile pentru investiţii vor fi garantate în proporţie de maximum 80%, faţă de 50% anterior. Totodată, valoarea maximă a liniilor de capital de lucru acordate unui beneficiar este de 5 milioane de lei. Apoi, pentru creditele de investiţii valoarea maximă a finanţării este de 10 milioane de lei.
Pentru companiile micro sau mici, garanţia urcă la 90% din finanţare. Olinie de credit poate ajunge la maximum 500.000 de lei în cazul firmelor micro, respectiv la 1 milion de lei în cazul celor mici.
MFP susține că va subvenţiona 100% din dobânzile pentru creditele care urmează să fie garantate, atât pentru microîntreprinderi, cât şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Dobânda va fi subvenţionată de la momentul acordării creditului până la data de 31 martie 2021.
Totodată, perioada de garantare a creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru va fi de 36 de luni cu posibilitatea prelungirii cu 36 de luni. Pentru creditele de investiţii a fost menţinută perioada de 120 de luni. MFP va acoperi de la buget şi comisionul de administrare pentru acoperirea costurilor de acordare şi monitorizare a garanţiilor acordate de FNGCIMM.
Impozite amânate prin OUG
Ar trebui să știi că a fost amânat și termenul de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020.
Cât ține starea de urgență, întreprinderile mici şi mijlocii care deţin certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet. Beneficiază și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare.
Suportul statului pentru șomaj tehnic
Dată fiind situația în care ne regăsim, pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizaţia de care beneficiază salariaţii va fi suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Nivelul indemnizaţiei va fi de minimum 75% din salariul de bază. Totuși, nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.
Ce condiții trebuie să îndeplinească angajații care pot beneficia
- întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate şi deţin Certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situaţii de urgenţă conform metodologiei aprobată prin ordin
- reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 şi nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizaţiei prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajaţii care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
„Am avut și varianta de a susține plata salariului, dar am fi instituit obligația acestor angajați de a merge la muncă. Am considerat că e mai utilă măsura de a plăti acest șomaj tehnic pentru a sta acasă.”
Ludovic Orban, premierul României
Au fost aduse și modificări pentru Codul Penal. Acestea prevăd pedepse mai mari pentru cei care nu respectă carantina sau izolarea la domiciliu. Totodată, cresc pedepsele pentru falsul în declarații referitoare la situația de criză în epidemia de coronavirus.