19 mart. 2020 | 15:14

Petrolul, în cădere liberă: de ce vorbesc analiștii despre o criză și despre o valoare de zero dolari

ACTUALITATE
Petrolul, în cădere liberă: de ce vorbesc analiștii despre o criză și despre o valoare de zero dolari

Prețul petrolului a atins minimul ultimilor 17 ani și este un semnal extrem de prost pentru întreaga lume. Analiștii se tem de faptul că o recesiune nu poate fi evitată. Și până la o eventuală criză mondială n-ar mai fi decât un pas.

Suntem în plină pandemie de coronavirus, iar temerile investitorilor se simt deja pe piețele bursiere, dar și-n piața energetică. În privința acțiunilor, piețele scad semnificativ, iar analiștii cred că măsurile de stimulare economică pregătite de băncile centrale nu vor rezolva mare lucru.

Panica se înstalează încet-încet, iar acțiunile se vând pe repede înainte. Oficialii europeni au început deja să vorbească despre o contracție economică în trimestrele al doilea sau al treilea. Perspectivele nu sunt, așadar, dintre cele mai bune.

În tot acest context, un semnal important e dat și de prețul petrolului. Acesta a ajuns la minimul ultimilor 17 ani. Joi, spre exemplu, cotația petrolului Brent de la Londra indica valoarea de 25 de dolari pe baril.

E o scădere semnificativă de la începutul anului, după cum vezi în graficul de mai jos:

Se pregătește lumea de o criză?

Mulți analiști vin cu scenarii alarmiste. Unele se pot dovedi simple frici, altele, însă, pot deveni realitate. E bine, în această perioadă, să te uiți spre toate zonele din care primești informații, să le verifici și să le treci prin propriul filtru.

Mulți analiști, cum spuneam, se concentrează acum pe evoluția prețului petrolului. Piața dă semne că ar putea ajunge într-un punct în care efectele negative ale atentatelor din 11 septembrie 2001 se vor combina cu cele ale crizei financiare din 2008 și, evident, vor duce la ceva mult mai rău.

Războiul prețurilor dintre Arabia Saudită și Rusia îi îngrijorează pe investitori și sunt unii care vorbesc chiar despre o prăbușire accelerată spre valoarea de zero dolari, după cum scriu cei de la Business Insider. Sigur, e un scenariu în care se poate ajunge doar dacă lumea intră într-o criză dezastruoasă.

OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, vrea o reechilibrare. Dar lucrurile nu-s atât de simple pentru că există niște aspecte de care se ține cont în acest moment.

Evident că saudiții ar vrea să împingă prețul petrolului în sus, numai că nu pot de unii singuri. Cererea e puternic diminuată de pandemia de coronavirus, iar Rusia caută să pună bețe în roate acestor planuri. Moscova a amenințat chiar că, din luna aprilie, va trimite în piață petrol ieftin. Mai mult, americanii produc și nu mai au spații de stocare pentru acest petrol.

Așa că se văd nevoiți să-l dea la export, ceea ce ar putea face planul Arabiei Saudite din aceste momente greu de atins.

Ce se va întâmpla cu prețul petrolului

Analiștii Goldman Sachs se așteaptă ca anul 2020 să aducă o scădere a cererii cu 1,1 milioane de barili pe zi, cu o lună martie extrem de proastă pentru „aurul negru”. Alți analiști sunt și mai pesimiști și vorbesc de o scădere medie zilnică, pe tot parcursul anului de 2,8 miloane de barili.

Ce înseamnă, de fapt, aceste lucruri? Înseamnă că dacă prețul este din ce în ce mai mic, atunci nu prea există cerere. Dacă nu există cerere, înseamnă că economia nu se mișcă, producția, indiferent de domeniu, e trasă pe dreapta.

E nevoie de un echilibru pe această piață. Atunci când au loc mișcări extreme, nu e bine deloc. Sigur, s-ar putea să alimentezi foarte ieftin în următoarea perioadă. Dar s-ar putea să nu te ajute foarte tare dacă nu pui la treabă, cumva, mașina cu care te deplasezi.