12 mart. 2020 | 10:20

Primul constructor auto care ia măsuri drastice din cauza pandemiei

ACTUALITATE
Primul constructor auto care ia măsuri drastice din cauza pandemiei

Pandemia de coronavirus amenință multe industrii la nivel mondial. Efectele economice vor fi dezastruoase și nici producătorii auto nu scapă.

Italia este țara europeană cea mai afectată de epidemia de coronavirus. Țara toată a intrat în carantină din cauza multiplelor cazuri de infectare și din cauza numărului ridicat de decese. Situația e îngrijorătoare cu atât mai mult cât în Peninsulă trăiește o importantă comunitate de români.

Afacerile de acolo încep să resimtă efectele economice negative ale epidemiei. Doi constructori auto care au fabrici acolo, Seat și Fiat, se pregătesc de măsuri drastice și se vorbește chiar de închiderea fabricilor.

Constructorii auto, măsuri drastice

Fiat a anunțat că ia în calcul închiderea temporară a unor fabrici din Italia, iar Seat se gândește serios să-și trimită angajații din Barcelona în șomaj tehnic. Sunt măsuri drastice, care vin după cele normale în astfel de situații: cum ar dezinfectarea tuturor spaţiilor de lucru şi de relaxare.

„Ca urmare a acestor acţiuni, acolo unde va fi nevoie compania va închide temporar unele uzine din Italia”, au spus reprezentanții Fiat.

Printre fabricile vizate sunt cele de la Pomigliano, Melfi, Atessa şi Cassino, fiecare dintre ele urmând să fie închisă timp de două sau trei zile începând de miercuri şi până sâmbătă.  De asemenea, Fiat Chrysler va face posibilă păstrarea unor distanţe mai mari între angajaţi la locurile de muncă, „ritmurile de producţie zilnică urmând să fie reduse pentru a permite noile procese de producţie modificate”.

Separat, constructorul auto spaniol Seat, o divizie a grupului auto german Volkswagen, analizează posibilitatea de a trimite, temporar, în şomaj tehnic angajaţii uzinei de la Barcelona, din cauza extinderii epidemiei de coonavirs, a declarat miercuri un purtător de cuvânt de la Seat.

„În prezent, uzina de la Martorell lucrează în regim normal.  Cu toate acestea, există unele riscuri care decurg din COVID-19, care a afectat lanţurile de aprovizionare”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Seat.

Aproximativ 7.000 de angajați ar putea fi trimiși în șomaj tehnic și e posibil ca această măsură să dureze până la cinci săptămâni.