Haos pe aeroportul Otopeni: ce s-a întâmplat cu cursele aeriene
Au fost, din nou, probleme pe Aeroportul Otopeni. Și de această dată, a fost vorba de o problema tehnică din cauza softului folosit.
Au fost probleme, vineri, pe Aeroportul Otopeni. Totul s-a întâmplat dimineață, când Sistemul Internațional de Telecomunicații Aeronautice – SITA – a picat. Mai exact, au fost unele disfuncționalități, după cum au precizat reprezentanții aeroportului.
Dar de pe urma acestor disfuncționalități au avut de suferit chiar pasagerii. Unele curse au avut întârzieri de până la o oră.
Haos pe Aeroportul Otopeni
Compania Aeroporturi Bucureşti încearcă să minimizeze problema și insistă că nicio cursă n-a fost anulată. Asta pentru că problemele au fost rezolvate cât de cât rapid, până să se ajungă acolo. Sigur, au fost zboruri anulate, dar ele n-au avut legătură cu problemele SITA.
Au fost, însă, întârzieri.
Ulterior, SITA a venit cu explicații. A fost o operațiune de upgrade, care a presupus restartarea controlată a tuturor echipamentelor, într-un interval orar care să nu afecteze traficul aerian.
Operațiunea a început după miezul nopții, la ora 00:30, iar în jurul orei 04:00, a fost înregistrată o disfuncționalitate, potrivit reprezentanțilorSistemului Internațional de Telecomunicații Aeronautice.
Sistemul a fost repus în funcțiune abia după ora 8:00 dimineața.
„Precizăm faptul că operațiunile de upgrade la sistemele aeronautice se efectuează regulat, având ca obiectiv siguranța pasagerilor care utilizează transportul aerian. Din totalul de 40 de zboruri programate pentru decolare în această dimineață, doar 4 curse au înregistrat întârzieri de până la 60 de minute. Subliniem faptul că zborurile care figurau anulate în această dimineață pe site-ul aeroportului nu au avut drept cauză disfuncționalitatea SITA”, potrivit sursei citate.
Multe dintre acestea au apărut ca anulate.
Nicio decolare nu este, însă, anulată, spun reprezentanții aeroportului.
Jurnaliștii Digi24 au încercat să ia legătura, pentru a obține mai multe informații, cu purtătorul de cuvânt al aeroportului și cu ministrul Transporturilor. Niciunul nu a răspuns la telefon.