27 feb. 2020 | 07:50

Îndemnul Papei pentru postul Paștelui: de ce vrea să te lași de tehnologie

ACTUALITATE
Îndemnul Papei pentru postul Paștelui: de ce vrea să te lași de tehnologie

Postul Paștelui este una dintre cele mai importante perioade din calendarul catolic și ortodox. Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră îndemnurile Papei Francisc pentru lunile următoare.

În discursurile sale anterioare, Papa Francisc nu s-a ferit să facă referințe la tehnologie. Oficialul de la Vatican se pare că înțelege destul de bine trendurile din online și, în mod previzibil, este destul de îngrijorat de ceea ce se întâmplă în mediul virtual. Ca o consecință a acestei realități, îndemnurile sale pentru postul Paștelui vizează migrarea dinspre tehnologie și online către Biblie.

Postul Paștelui 2020 are loc între 26 februarie și 9 aprilie. Cu ocazia începerii acestei perioade importante din calendarul religios, Papa Francisc a ținut o slujbă în Piața Sfântului Petru din Vatican, unde erau adunați aproximativ 12.000 de credincioși.

Printre altele, Papa i-a rugat pe cei prezenți și pe cei care priveau evenimentul din confortul căminului ”să se deconteze de telefoanele mobile și să se conecteze la Scriptură”. Conform Vatican News, oficialul a insistat asupr afaptului că a venit momentul ”să închidem televizoarele și să deschidem o biblie”.

Ca un argument suplimentar pentru sfaturile sale anti-tehnologie, Francisc a făcut o referință la copilăria sa. Deși nu a avut televizor când era mic, familia sa își făcea un scop în această perioadă din a petrece cea mai mare parte a timpului cu radioul închis. În același timp, încercau să discute cât mai puțin, pentru a amplifica legătura religioasă cu cuvântul Domnului, pentru ”a-l auzi mai ușor”.

În opinia domniei sale, internetul face imposibilă respectiva conexiune cu Dumnezeu, din cauza faptului că e foarte multă răutate online, foarte multe ”cuvinte ofensatoare și dăunătoare”. În online, s-a creat un mediu ”poluat de prea multă violență verbală”. Ca urmare, dacă vrei să fi mai liniștit în perioada următoare și să te pregătești cum se cuvine pentru sărbătoarea Învierii Domnului. 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele