13 feb. 2020 | 09:47

Dacia electrică a fost anunțată și este pe drum. Ce preț va avea și, mai ales, ce e special la aceasta

AUTO
Dacia electrică a fost anunțată și este pe drum. Ce preț va avea și, mai ales, ce e special la aceasta

Dacia electrică e deja în planurile Renault. Mai mulți directori ai companiei au vorbit despre asta. Acum avem și-o perioadă în care s-o așteptăm.

Ce s-a presupus până acum despre Dacia electrică e că va fi construită pe modelele K-ZE sau Zoe. Costul e cel mai important aspect, de aceea nu e nimic cert. Încă. Dar Hakim Boutehra, director general Renault pentru Europa de Sud-Est, a spus că mașina electrică vândută sub marca va deveni, curând, realitate. Un alt șef Renault a dat și-un termen: doi sau trei ani, maximum.

„Dacia va avea un model electric. Se va întâmpla, dar nu pot spune când. Trebuie un automobil făcut cu ADN Dacia, altfel nu are sens. Avem tehnologia, avem tot ce ne trebuie, decizia e luată. Dacia va avea acest automobil și vom anunța când va fi momentul.”
Hakim Boutehra, director general Renault pentru Europa de Sud-Est

Așa cum a spus și Ali Kassai, vicepreședinte responsabil de planificarea produselor și programelor Renault, e vorba de reciclarea tehnologiei când prețul scade. Astfel, Dacia electrică nu va fi o mașină cu totul nouă.

La ce preț poți aștepta o Dacia electrică

Renault K-ZE, vândută în China la un preț foarte mic, ar fi mașina perfectă să fie vândută sub marca locală. Dar nu în 2020, ci mai curând în 2022. Cel puțin conform directorilor Renault care au vorbit despre așa ceva. În prezent, compania franceză are succes cu Zoe în Europa. Dar, spre deosebire de modele low-cost, mașina respectivă e scumpă.

ODacia electrică ar trebui să fie mai ieftină, la sub 20.000 de euro. Ce face Renault cu Dacia e să mizeze pe preț. Drept competitori, un șef Renault a indicat Fiat sau Skoda, dar acestea sunt ceva mai scumpe decât Dacia.

În ciuda informațiilor apărute în presa franceză la finalul anului trecut, Uwe Hochgeschurtz, directorul Renault Group în Germania, a spus că în niciun caz mașina aceea nu va fi vândută sub marca Dacia. Hochgeschurtz a declarat că e mai probabil să vedem mai multe mașini pe GPL. Până acum, toată seria producătorului autohton a fost actualizată.