Singura veste bună despre încălzirea globală: ce s-a întâmplat cu emisiile de dioxid de carbon în UE
În Uniunea Europeană, se fac progrese importante pe marginea reducerii gradului de poluare atmosferică. Cel mai mare pas înainte a putut fi observat în sectorul energetic.
Un studiu recent realizat de Agora Energiewende şi Sandbag atrage atenția asupra unei scăderi de 12% în 2019, comparativ cu situația din 2018, a emisiilor de dioxid de carbon cauzate sectorul generator de energie electrică. Este important de avut în vedere faptul că întreaga analiză a vizat doar activitatea Uniunii Europene.
Același sector generator de energie a făcut un progres important în reducerea electricității pe bază de cărbune, 24% pe teritoriul UE. În prezent, comparativ 2007, electricitatea pe bază de cărbune s-a înjumătățit. În plus, conform aceleiași analize, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut anul trecut cu 120 milioane de tone, acesta fiind cel mai puternic declin înregistrat vreodată, din momentul în care au început să se măsoare respectivii parametrii.
Pe de altă parte, nu a crescut foarte mult cota surselor de energie regenerabilă în realizarea de energie electrică, dar tot s-a putut observa o creștere de 1,8 procente, până la 34,6% din piață. Electricitatea produsă de turbinele eoliene şi parcuri fotovoltaice a crescut cu 64 terawaţi/oră (TWh) până la 569 TWh, depăşind pentru prima dată electricitatea produsă pe bază de cărbune, cu 100 de TWh, potrivit Agerpres.
„Dacă ne uităm la Europa Occidentală, 70% din toate termocentralele pe bază de cărbune vor fi închise în următorii ani. Până la finele acestui deceniu, cărbunele va mai fi folosit doar într-o minoritate de pieţe, precum Germania, Polonia, România, Bulgaria, Cehia şi Slovenia”, a declarat Kristian Ruby, secretarul general al Eurelectric, asociaţia care reprezintă industria electrică de pe tot continentul. Ca referință, Uniunea Industriei Energetice – Eurelectric, cu sediul la Bruxelles, este principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, consultat în luarea deciziilor comunitare referitoare la acest domeniu. Asociația include 3500 de companii din Europa.