27 ian. 2020 | 15:25

Autobuzul care curăță aerul, invenția de care ai nevoie în București

ACTUALITATE
Autobuzul care curăță aerul, invenția de care ai nevoie în București

Guvernele din toată lumea caută soluții pentru a face aerul mai curat. Britanicii susțin că au găsit soluția care s-ar potrivi perfect și pentru București.

Poluarea a atins cote alarmante în multe colțuri ale lumii. Problema e cu atât mai mare în orașele aglomerate, așa cum e Bucureștiul. Pe termen lung, autoritățile din Capitală vor să elimine mașinile vechi de pe străzi. Dar, cum spuneam, efectele nu se văd imediat.

Alții au venit cu metode mult mai bune. Britanicii au venit cu proiectul Bluestars Breathe. E, pe scurt, o flotă de autobuze care purifică aerul și, în timp ce duc pasagerii la destinație, elimină în aer substanțe care curăță aerul și elimină poluarea.

Proiectul a trecut deja de faza de teste, care s-a dovedit un succes, așa că autobuzele urmează să circule pe străzile din mai multe regiuni din Marea Britanie.

Autobuzul care curăță aerul de care ai nevoie în București

Autobuzele care purifică aerul vor fi puse la treabă în șase regiuni din Marea Britanie. Au fost testate cu succes, iar rezultatele i-au convins pe oficialii că reprezintă o soluție extrem de bună împotriva poluării. Autobuzul a fost testat pentru prima dată în Southampton și și-a făcut foarte bine treaba.

E prevăzut cu un sistem montat deasupra, care funcționează precum un purificator. Practic, trimite în aer substanțe care elimină particulele ultrafine asociate poluării. Autobuzele vor fi trimis pe străzile din Brighton, Manchester, Newcastle, Oxford, Plymouth și Crawley în această vară.

Alte cinci autobuze vor fi introduse în Southampton.

Firma care a construit autobuzul susține că, în timpul testelor, rezultatele au fost remarcabile. În cifre, au fost „curățată” o zonă de 3,2 milioane de metri cubi din aer. Autobuzul BlueStar va fi introdus în zonele cu poluare ridicată, dar costurile nu-s dintre cele mai mici.

Costurile pentru teste s-au ridicat la peste 100.000 de lire sterline, iar conversia fiecărui autobuz și montarea acelui sistem costă în jur de 20.000 de lire sterline. Dar investiția merită, susțin oficialii.

Marea Britanie a calculat că o flotă de astfel de autobuze care să fie introduse la nivel național costă nu mai puțin de 100 de milioane de lire sterline. Dar lucrurile s-ar putea face treptat, mai întâi în zonele extrem de poluate. Iar rezultatele s-ar vedea imediat.