Studiul RMN care arată cum funcționează oamenii cu doar o jumătate de creier
Corpul uman poate funcționa în condiții extrem de dure, iar acum cercetătorii ne arată cum poate face asta cu doar jumătate de creier.
Un nou studiu pe persoanele cărora le lipsesc jumătăți ale creierului ne arată cum este posibil acest lucru. Astfel, se poate observa capacitatea remarcabilă a creierului uman de a funcționa chiar și atunci când părți ale acestuia sunt absente.
O echipă de cercetători din cadrul California Institute of Technology a comparat imagini RMN ale creierelor a șase participanți. Toți au trecut printr-o operație de hemisferectomie. Aceasta este o procedură neurochirurgicală destul rară, în timpul căreia o emisferă cerebrală este îndepărtată sau deconectată de cealaltă. Toți cei șase au fost supuși îndepărtării unei jumătăți din creier în copilărie, pentru tratarea unei forme extreme de epilepsie.
Astfel, cercetătorii au comparat scanările RMN ale acestor participanți cu alte șase scanări ale unor creiere normale, din grupul de control, dar și cu o bază de date alcătuită din 1.482 de creiere scanate.
Ce au descoperit cercetătorii la persoanele cu jumătate de creier lipsă
În primul rând, oamenii de știință au observat că activitatea cerebrală a pacienților care au suferit operația de hemisferectomie este extrem de similară cu cea a persoanelor cărora nu le lipsește nicio porțiune din creier.
De asemenea, echipa a detectat o diferență: participanții cu o jumătate de creier lipsă au prezentat mai multe legături între rețelele creierului. Aceste rețele controlează lucruri precum atenția, activități senzoriale, emoții, memorii și, de cele mai multe ori, implică ambele emisfere ale creierului.
Această creștere a conexiunii între rețele arată modul în care creierul rămas compensează pierderea de materie cerebrală, pentru a menține funcția cognitivă și conștiința, explică cercetătorii în lucrarea lor. În esență, rețelele din creierul acestora par să fi învățat să facă mai multe lucruri în același timp.
Descoperirea ar putea ajuta oamenii de știință să descopere tratamente pentru alte leziuni cerebrale.