Ce poți să faci la 4 ani de la Colectiv ca să arăți că îți pasă
Se împlinesc patru ani de la incendiul din Colectiv. A fost tragedia care ți-a arătat că România nu poate și nu vrea să aibă grijă de tine. Statul n-a fost în stare nici până azi să rezolve problemele care au dus la moartea a zeci de oameni. Dar tu poți arăta că ai învățat ceva de acolo.
Incendiul din Colectiv s-a produs pe 30 octombrie 2015. Artificiile aprinse în interiorul clubului, în timpul unui concert de rock, au cuprins repede izolația din burete. Flăcările s-au extins rapid și au mistuit totul. A fost nevoie de doar 153 de secunde pentru a se produce o tragedie națională. 64 de oameni au murit în seara incendiului și în zilele următoare. O altă persoană s-a sinucis.
S-a schimbat ceva de atunci în România? Nu prea, dacă te uiți în jur. Dar tu ar fi trebuit să înveți. Iată cinci lucruri la care ar trebui să fii atent.
4 ani de la Colectiv: ce trebuie să înveți după acea tragedie
1. Instalația de gaze din casă
Indiferent dacă ai centrală termică sau nu, ar fi bine să te asiguri că instalația ta de gaze funcționează corect. Asigură-te că ai toate reviziile la zi, că n-ai probleme cu țevile și că imobilul în care locuiești are toate avizele necesare.
De ceva vreme, sunt obligatorii acele sisteme care-ți închid automat gazul atunci când sunt detectate probleme. Ar fi bine să le ții în priză, chiar dacă zgomotul declanșat de o problemă ți se pare asurzitor. Mai bine să-ți deranjezi vecinii cu o alarmă decât cu un sunet de explozie.
2. Instalația electrică
E valabil și pentru instalația electrică din casă. Prizele trebuie să fie perfect funcționale, siguranțele la fel. Nu te zgârci la produse ieftine și cumpără ce e mai bun de pe piață pentru a fi sigur că nu-ți pui în pericol viața.
De asemenea, atunci când ai nevoie de cineva care să-ți repare o priză sau o siguranță, nu apela la „nea Dorel”, că ai auzit tu că face treabă bună. Caută să mergi pe mâna specialiștilor. Cei care, de altfel, îți asigură și o garanție la lucrare.
3. Asigurarea locuinței
Legea îți spune clar că polița de asigurarea a locuinței, denumită PAD, este obligatorie. Este ca un RCA, dar pentru casă. Posibil să nu ai așa ceva pentru că nicio autoritate nu se sinchisește să verifice dacă există o astfel de asigurare. Costă între 10 și 20 de euro pe an, în funcție de tipul locuinței.
PAD te protejează, e adevărat, doar în cazul riscurilor ce țin de dezastre naturale: cutremure, alunecări de teren și inundații provocate de fenomene naturale.
În oricare dintre riscurile la care te expui dacă nu ții cont de cazurile prezentate la punctele 1 și 2 riști să rămâi pe drumuri. Așa că n-ar fi rău să te gândești la o asigurare facultativă a locuinței. Pe care, atenție, o poți încheia numai după ce ai plătit-o deja pe cea obligatorie. Gândește-te la asta pentru că nu știi niciodată când uiți ceva pe foc.
4. „Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”
Îți aduci aminte că, imediat după Colectiv, multe localuri din București și nu numai s-au închis. Pentru că aveau aceleași probleme precum cele descoperite la clubul cuprins de incendiu. Nu aveau extinctoare și suficente ieșiri de urgență și primeau clienți, deși numărul lor era mult peste capacitatea prevăzută de spațiul respectiv.
La fel de bine îți aduci aminte că a fost o perioadă în care localurile s-au adaptat la normele ISU și s-au pus la punct. Dar, ușor-ușor, s-au redeschis și unele care nu respectau aceste reguli. Sunt cele pe care azi le vezi semnalizate cu afișul „Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu„.
În care, totuși, intri. Pentru că memoria colectivă e scurtă și nu stai să te uiți după extinctoare sau să numeri ieșirile de urgență atunci când ieși cu prietenii la bere. N-ar trebui să o mai faci. Pentru că, altfel, acei patroni nu se vor simți niciodată presați să rezolve problema. Atât timp cât clienții vin, nu vor lua măsuri.
5. Clădirile cu bulină roșie
Îți spuneam mai sus de localurile care încă funcționează fără aviz ISU. Dar e valabil și pentru imobilele încadrate la risc seismic. Clădirile cu bulină roșie, cum li se spune. E de ajuns să dai o tură prin Centrul Vechi din București și să-ți dai seama că multe restaurante și baruri funcționează exact în astfel de clădiri.
Sunt imobile care se pot face una cu pământul la un cutremur un pic mai serios. Nu zic că ar trebui să fii paranoic și să stai cu frică în fiecare zi. Zic doar că există alternative.
Dacă statul nu a învățat nimic după Colectiv, ar fi bine ca tu să o faci.