Volkswagen ID.3: mașina electrică vândută ca pâinea caldă, fără să se lanseze
Cei de la Volkswagen și-au propus să lanseze o serie de 70 de mașini electrice în următorul deceniu, iar dacă toate se vor vinde precum prima, nemții vor avea un succes teribil.
Majoritatea industriei auto se orientează către producția de mașini electrice. Publicul este foarte interesat de acești bolizi cu autonomie din ce în ce mai mare, iar cea mai recentă dovadă în acest sens a venit de la Volkswagen și al său ID.3
Volkswagen ID.3 a fost prezentată încă de la început ca o mașină creată în ediție limitată. Vor existat doar 30.000 de astfel de autoturisme, cu mențiunea că niciunul dintre ele nu a ajuns încă pe străzi. Cu toate acestea, întregul stoc a fost rezervat de clienți. Aparent, s-au plătit avansuri pentru toate exemplarele ce urmează să fie produse în următorul an.
Prima mașină electrică de la Volkswagen dintr-o nouă generație de autoturisme ecologice ale nemților va fi lansată oficial săpătmâna viitoare, la Salonul Auto de la Frankfurt. Rezevările pentru noul model ID.3 s-au putut face încă din luna mai a acestui an și, conform spuselor purtătorului de cuvânt de la Volkswagen, Cristoph Dommisch, compania nu avea niciun plan să crească numărul de exemplare al acestui model gândit pentru a fi vândut în ediție limitată.
În continuare te poți înregistra pentru achiziționarea unui Volkswagen ID.3 1St sau un model mai vechi de ID.3, pentru că există o listă de așteptare pentru mașina electrică. Nu știi însă exact când vei intra în posesia ei.
ID.3 este primul dintre 70 de modele electrice pe care Volkswagen Group intenționează să le ofere publicului pe parcursul următorilor zece ani. Compania germană vrea să se concentreze pe construcția de modele electrice datorită presiunii din partea autorităților, dar și pentru protecția mediului.
În privința specificațiilor tehnice ale Volkswagen ID.3, câteva detalii au fost deja făcute publice. „ID.3 seamănă la exterior mai mult sau mai puțin cu modelul Golf, dar are dimensiunile interioare ale unui Passat, deoarece va avea mai mult spațiu în interior”, a spus Oemisch, purtătorul de cuvânt de la Volkswagen. Acesta poate ajunge la o autonomie de 420 de kilometri, mai mare decât modelele electrice Volkswagen lansate în trecut, e-Up! și e-Golf.