Xperia Play si Arc primesc Android 2.3.4
Sony Ericsson a anuntat ca noile telefoane Xperia Play [review] si Xperia Arc vor primi un update de software care va aduce sistemul de operare Android la cea mai noua versiune: 2.3.4. Acest update va fi lansat saptamana viitoare, desi pentru terminalele din seria Nexus a aparut inca de la inceputul acestei luni.
2.3.4 aduce, pe langa clasicele bugfix-uri, si noutati precum Google Maps 5.1, Voice Search 2.1.1 cu Voice Actions si cautari personalizate, plus cea mai noua versiune de Google Books. De asemenea, Google Talk (un serviciu care nu este disponibil in Romania) a primit suport pentru chat video.
Terminalele de la Sony Ericsson vor mai dispune de un serviciu exclusiv telefoanelor Sony, numit „Facebook inside Xperia„. Acesta va oferi posibilitatea de a integra toate aplicatiile telefonului, de la calendar, la muzica si la contacte cu celebra retea sociala, pentru a fi intotdeauna conectat cu prietenii online. Probabil aceasta integrare cu Facebook va fi optionala, intrucat anumiti utilizatori nu vor sa impartaseasca chiar totul cu restul internetului.
„Facebook inside Xperia” va deveni un standard pentru toata gama Xperia, telefoanele care se vor lansa in viitor primind aceasta functie din fabrica, fara a necesita un update suplimentar. De asemenea, toate telefoanele Xperia lansate anul acesta vor primi update-uri pentru noul serviciu.
Sursa: Engadget