02 aug. 2019 | 14:18

Anunțul viral de pe OLX: „apartamentul în care am sedus-o pe nevastă-mea”

ACTUALITATE
Anunțul viral de pe OLX:

Un român s-a gândit la o metodă amuzantă de a crește vizibilitatea anunțului său de vânzare pe OLX: vinde „apartamentul în care am sedus-o pe nevastă-mea”.

Un anume individ din Florești, Cluj își vinde apartamentul în care „am sedus-o pe nevastă-mea acum 9 ani, dar zici că-s patru sute”. Nu știu dacă este cea mai bună descriere pentru un apartament, dar asta a decis el.

Apartamentul de două camere este decomandat și este situat în Florești (lângă Cluj), este finisat și mobilat și are 50 de metri pătrați și un balcon de șase metri pătrați. Se află la etajul trei și are vedere la un magazin Profi.

„Așadar puteți cumpăra unul din puținele apartamente unde nu trebuie să explicați 30 de minute cum să vă găsească vizitatorii! Dacă dorește însă să vă viziteze soacra, trimiteți-o în Gilău, spuneți-i că nu sunt hărțile de Waze actualizate și apoi scuzați-vă că nu aveți semnal și fugiți din localitate, că eu așa făceam”, continuă anunțul.

El continuă anunțul într-un ton comic și ne enumeră punctele de interes din zonă și punctează că „de bordeluri nu știu, că nu m-a lăsat nevasta să mă interesez, și pe Google Maps n-am găsit nimic”.

Prețul cerut pentru apartament este de 46.500 de euro, însă este negociabil pentru că „că nu ținem la preț. Poate nu vă trebuie toată mobila, și-atunci lăsăm din preț chiar mai mult decât ar fi cinstit, dar nu prea am chef s-o car de-acolo, așa că vă rog să-l luați pe tot așa cum e”.

Alte câteva beneficii ale apartamentului/zonei:

– Apă mai bună ca-n Florești n-am băut dimineața nicăieri în Cluj
– Dacă nu doriți să vă mutați în Florești, îl puteți da în chirie. Uitați-vă numai la OLX ce prețuri se cer în zonă și cruciți-vă!
– Știu, îmi veți spune că naveta e grea, dar cine poate spune apoi prietenilor că locuiește în cea mai mare comună din țară?
– Zona e plină de copii și tineri, zici că-i tabără la Năvodari. Sunt și câțiva pensionari nevorbiți prin zonă, grijă cu ei dacă n-aveți chef de discuții.
– Blocul de visavis se află la cca 10 m distanță, dar puteți vorbi cu vecinul să vă luați alt model de TV decât el, să nu vă schimbe și vouă canalele când apasă pe telecomandă.
– Cică se face și centură cândva, dar eu nu garantez nimic când e vorba de primarul ăsta.

La final are și o urare pentru primariul din Florești: „#ȘuieMulea! Dacă vă mutați în Florești și aveți de gând să-l votați, nu vi-l vând, căutați în altă parte”.