16 iun. 2019 | 08:56

Reacțiile personajelor din „Chernobyl” în viața reală când au aflat de dezastru

ACTUALITATE
Reacțiile personajelor din

Serialul „Chernobyl” de pe HBO ne arată dureros de realist dezastrul nuclear din 1986, care a acoperit orașul Pripyat din Ucraina (care pe atunci făcea parte din URSS) de un nor dens de materiale radioactive.

După cum arată și serialul, dezastrul nuclear a fost un rezultat al design-ului defectuos, dar și al erorii umane, ducând la explozia miezului unui reactor nuclear și evaporarea lui direct în atmosferă.

Cu doar câteva excepții, personajele din serial sunt bazate pe oameni care au trăit sau trăiesc și în viața reală. Unii din ei au supraviețuit dezastrului și au ajuns să povestească exact cum a fost, alții nu. Iată ce își amintește fiecare despre dezastru:

Investigatorul șef al dezastrului își amintește că era o duminică frumoasă

Valery Legasov a fost șeful de investigație al accidentului de la Cernobîl. El a spus că atunci când a aflat de explozie era o zi frumoasă de duminică, în care încerca să se hotărască dacă să termine ce avea de lucru la Moscow State University sau să petreacă timp cu soția lui. În schimb, el s-a dus la Ministerul de Energie Atomică, unde un superior, Nikolai Ermakov, i-a dat vestea. Vestea a fost oferită cu calm, dar și cu dezamăgire, iar Ermakov nu a ezitat să laude industria nucleară nici măcar în acel context.

Fostul lider sovietic Mikhail Gorbachev a aflat de accident noaptea, printr-un telefon

Gorbachev a aflat de accident la cinci dimineața, prin intermediul unui apel telefonic. „În pimele ore și chiar în prima zi de după accident nu se înțelegea că reactorul a explodat și că a avut loc o emisie nucleară uriașă în atmosferă”, a zis Gorbachev, potrivit cărții „Chernobyl: The History of a Nuclear Catastrophe”.

Lyudmilla Ignatenko a aflat de dezastru când soțul ei pompier a fost chemat la datorie

Lyudmilla Ignatenko era însărcinată când explozia a avut loc. La ora 01:30, soțul ei, Vasily, care era pompier, a fost chemat la centrală pentru a ajuta la stingerea focului. În acea noapte, ea s-a trezit în timp ce soțul ei se pregătea, iar după ce a plecat, a rămas trează. „Nu am văzut explozia în sine, doar flăcările”, a povestit ea. „Doar flăcările. Totul radia. Întregul cer. O flacără înaltă. Și fum. Căldura era groaznică. Și el tot nu se întorcea. Fumul era de la bitumul ars, care acoperise acoperișul […]. Au încercat să stingă flăcările. Au lovit grafitul care ardea cu picioarele. Nu purtau echipamentele de protecție. Au mers așa cum erau ei, în tricouri cu mâneci. Nimeni nu le spusese”.