Misterele din filmele populare rezolvate de fani
Filmele pot veni uneori cu multe mistere la pachet, spre frustrarea sau încântarea fanilor. De multe ori, fanii reușesc pe cont propriu să le rezolve, atunci când producătorii nu au de gând să o facă.
Când un film lasă anumite aspecte în aer – uneori intenționat, alteori nu – fanii preiau inițiativa și găsesc ei explicații pentru misterele fără răspuns. Mai jos vei găsi cele mai interesante și cât se poate de pertinente explicații ale fanilor la misterele din lumea cinematografiei.
Cât de mult se plimba de fapt creatura din „It Follows”
În „It Follows”, premisa era una simplă – un monstru care ia multe forme, care este transmis pe cale sexuală și care își urmărește victimele și caută să le ucidă (asta dacă nu este transmis către altă persoană). Acea creatură își urmărea victimele într-un ritm lent, fără să se grăbească și fără să se oprească.
Unul din fanii filmului, Mark Hofmeyer, a vrut să calculeze de cât timp ar fi avut nevoie monstrul să ajungă la Jay, personajul principal pe care îl urmărește. Conform calculelor lui, creatura merge cu o viteză de 4,8 kilometri pe oră, ceea ce înseamnă că poate să străbată pe jos distanțe de 115 kilometri în numai 24 de ore.
Evenimentele din film au loc în Detroit, dar la un moment dat Jay și prietenii săi fug într-un orășel aflat în apropiere de Canada. Monstrul ajunge la ei cam în șase zile. Utilizând toate aceste date, Hofmeyer a ajuns la concluzia că monstrul a mers cam 1636 de kilometri într-o perioadă de 15 zile.
Cât de puternic este Thanos din Universul Cinematic Marvel
Dacă mai ții minte, în „Avengers: Infinity War„, Thanos l-a bătut pe Hulk și l-a aruncat pe jos de parcă ar fi fost un fulg de nea, deși cei doi au aceleași dimensiuni. Profesorul asistent de inginerie Steven Cranford, de la Northeastern University, a făcut calculele și a publicat studiul său cu privire la Thanos pe Science Direct.
Cranford a ajuns la concluzia că Thanos ar fi atât de puternic, încât ar putea ridica fără probleme nava RMS Titanic, care cântărește 46.328 de tone. Pentru a ajunge la acest rezultat, Cranford a trebuit să realizeze modele moleculare reale ale Tesseractului (zis și Piatra Spațiului în Universul Marvel). Când Thanos a zdrobit Tesseractul în „Avengers: Infinity War”, Cranford a avut o mică revelație. S-a gândit că dacă înțelege principiile geometrice ale unui asemenea corp, i-ar putea înțelege forța – și, implicit, ar descoperi cât de puternic ar fi Thanos în realitate.
Din fericire pentru Cranford, ideea de Tesseract nu este nouă și există deja în manualele de geometrie (chiar dacă la nivel strict teoretic). Un cub căruia îi este adăugată încă o dimensiune devine un cub 4D și se numește hipercub. „Probabil se numea [Tesseract] în film pentru că suna tehnic sau ceva de genul”, a zis profesorul.
Un hipercub cu latura de 15 centimetri (așa cum este cel din filmele Marvel), ar necesita o forță de 28.000 de tone sau forța a 750.000 de bărbați pentru a putea fi distrusă. Așadar, capacitatea lui Thanos de a sfărâma Tesseractul ar fi însemnat că acesta ar putea ridica 54.000 de tone în realitate
Cât de bogat este Harry Potter din franciza omonimă?
În „Harry Potter și Piatra Filozofală”, vrăjitorul moștenește întreaga avere a familiei sale. Nimeni nu știe sigur dacă asta îl face milionar sau miliardar, pentru că nu se știe care este schimbul valutar pentru banii din lumea magică și cea normală.
Chiar și așa, utilizatorul de Reddit aubieismyhomie a vrut să facă niște estimări a valutei lumii vrăjitorilor, așa că a luat în considerare valoarea aproximativă a bomboanelor și călătoriilor cu autobuzul. Un alt utilizator Reddit, NeokatusRed a folosit acele estimări și a analizat scenele din film în care se poate vedea seiful lui Harry.
Per total, a calculat că în seif se află cam 50.625 de monede, echivalentul a 1.265.625 dolari. Toți acești bani au fost moșteniți de Harry când avea numai 11 ani. Ulterior, el a primit și casa nașului său, a cărei valoare este probabil și ea foarte mare. Oricum ar fi, Harry Potter este, cel mai probabil, un multi-milionar.