Facebook a picat: Messenger are probleme și paginile nu funcționează
Facebook are probleme serioase în Europa și România. Câteva țări importante întâmpină cele mai mari dificultăți. Messenger, paginile și Timeline sunt afectate.
ACTUALIZARE 19:03 Facebook pregătește și o schimbare mare. Vrea să integreze o opțiune de plăți, cum are WeChat, rivalul din China. Așa cum se întâmplă de fiecare dată înainte de-o funcție nouă, sunt derulate teste. E posibil că dificultățile de funcționare de acum să aibă legătură cu schimbările pe care rețeaua socială vrea să le facă.
ACTUALIZARE 18:58 Cele mai mari probleme cu Facebook sunt în Marea Britanie, Belgia și Olanda, dar și în nordul Italiei. În România, aceste se manifestă în București, unde sunt și cei mai mulți utilizatori.
Facebook are probleme destul de mari. Administratorii de pagini pe rețeaua socială au remarcat că nu pot publica sau programa mesaje. Totodată, rețeaua socială are probleme de stabilitate per total. Mulți utilizatori se plâng și că au dificultăți la autentificare.
Cea mai enervantă problemă e însă în Facebook Messenger. Deși încă pot fi trimise mesaje, pentru majoritatea utilizatorilor, pozele nu pot fi trimise. Cei mai mulți sunt afectați cei care utilizează aplicația pentru Android și iOS.
Cele mai mari probleme sunt întâlnite în Marea Britanie și Franța. Cel mai probabil e vorba de o actualizare sau o schimbare pe care o face compania. Totodată, sunt pe coasta de Est a SUA mulți utilizatori. De asemenea, Asia prin câteva țări întâmpină aceleași dificultăți.
Între timp, problemele Facebook s-au răspândit și către Timeline. Numeroși utilizatori se plâng că nu pot publica nimic pe profilurile personale și nici nu pot reacționa la alte mesaje de pe rețea.
În general, rețeaua socială funcționează fără probleme. Ține însă cont că e un produs online cu peste un miliard de utilizatori. Iar Messenger a devenit unul dintre cele mai importante servicii de mesagerie din lume, alături de WhatsApp.