07 mart. 2019 | 12:35

Viralul care face mai multe pentru turismul din România decât face Guvernul

ACTUALITATE
Viralul care face mai multe pentru turismul din România decât face Guvernul

Nu e o surpriză că diversele demersuri ale autorităților de până acum n-au ajutat turismul din România. Dar un clip extern a atras mai mult atenția decât campaniile statului.

În septembrie 2017, un turist din Canada a realizat un clip despre România pe care l-a denumit Most AMAZING PLACES in Romania. N-a avut mare impact, s-a oprit pe la circa 1.300 de afișări.

Același clip a fost preluat, în martie 2018, pe pagina de Facebook UNILAD Adventure, unde a ajuns la mai mulți utilizatori. Astfel, clipul a strâns peste 8,5 milioane de afișări și peste 208.000 de distribuiri.

Sigur, au fost mulți și din România care s-au uitat la acest clip, dar au fost și mulți străini și pe cifre impactul a fost mai mare decât o campanie locală, plătită de la buget, care nu ajunge la nimeni, dar costă enorm.

Clipul a avut un succes atât de mare, încât aceeași publicație a mai distribuit unul cu România, dar în aprilie 2018. Acela a fost viralul care a impresionat și mai mult. A ajuns la peste 13 milioane de afișări și aproximativ 297.000 de distribuiri.

Cei de la UNILAD Adventure au mulțumit agenţiei de turism Untravelled Paths pentru ajutorul acordat la realizarea acestui clip video. Totodată, le-a recomandat turiştilor să-şi rezerve vacanţe similare celor din clip pe pagina de internet a agenţiei, care colaborează cu mai mulţi români pentru tururile oferite.

În aceste clipuri vezi Sighişoara, poți admira peisajele rurale din Transilvania sau poți călători în timp la Viscri. În clip mai este prezentat şi Transfăgărăşanul cu lacul Bâlea, tururile ghidate pentru a vedea urşi, castelul Bran şi palatul Peleş, asemănător unui castel din desenele Disney, Bucureşti cu barurile și locurile de distracție, dar şi Palatul Parlamentului.

Sigur, o să zici că locurile acestea arată mai bine în video decât în realitatea. Ceea ce e cumva adevărat, dar așa se întâmplă cu majoritatea destinațiilor turistice. Nu-i totul perfect, dar cert e că promovarea poate aduce mai mulți turiști în România.