07 mart. 2019 | 07:53

Parizienii au o problemă cu utilizatorii de Facebook și Instagram: la ce soluție s-au gândit

ACTUALITATE
Parizienii au o problemă cu utilizatorii de Facebook și Instagram: la ce soluție s-au gândit

Numărul foarte mare al turiștilor din Paris a forțat locuitorii unei străduțe să apeleze la o soluție radicală pentru a împiedica valul amatorilor de selfie-uri gata de pus pe Instagram.

În contextul în care accesul la ”secrete” s-a liberalizat în secolul rețelelor sociale, nu ar trebui să vină ca o surpriză destinul unei zone retrase din Paris. O străduță care a fost aproape invizibilă pe parcursul câtorva decenii, a devenit acum un punct culminant în traseul prin capitala franceză al amatorilor de like-uri pe Facebook și Instagram.

Rue Crémieux este foarte specială din mai multe motive. Strada ”dă bine în poze” datorită caselor foarte colorate și a faptului că, pe acolo, nu circulă mașini și nici un autoturism nu poate fi parcat, nici măcar temporar. Din orice alt punct de vedere, este o ale pietruită uzuală.

În orice caz, contrastul puternic dintre culorile caselor, ghivecele cu flori și curățenia au transformat Rue Crémieux într-un rai al celor care vor să facă valuri pe Instagram. Numărul de turiști din zonă a devenit atât de mare, încât locuitorii străduței speră să convingă primăria să instaleze niște porți metalice într-un capăt și în altul al zonei.

Parizienii nu sunt absurzi. Au cerut însă ca măcar pe parcursul serilor și în weekend, porțile cu pricina să poată fi închise. Nu de alta, dar micuța străduță a devenit atât de aglomerată în orice moment al zilei, încât nivelul de gălăgie și deranjul sunt insuportabile. Pur și simplu nu mai poți mânca liniștit în propria casă.

Ca să înțelegi cât de dificile au devenit condițiile de trai pe îndrăgita stradă pariziană, este suficient să cauți eticheta #ruecremieux pe Instagram. Rezidenții din zonă au dat termen primăriei până la vară să găsească o soluție permanentă la problemă. Dacă nu vor face nimic în acest sens, cel mai probabil, își vor instala propria poartă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele