Ce e SAR și cum știi cât de periculoase sunt radiațiile telefoanelor
Producătorii de telefoane mobile sunt obligați prin lege să facă publică valoarea SAR specifică dispozitivelor de comunicații înainte să le poată comercializa. Valoarea respectivă spune însă doar o parte din povestea pe care trebuie să o ai în vedere.
Dacă ar fi să existe o corelare între o anumită formă de cancer și utilizarea intensă a telefoanelor mobile, aceea ar fi corelată cu siguranță cu valoarea SAR. În altă ordine de idei însă, nu există niciun studiu până la această oră care să ateste aceste lucru, în cazul oamenilor. În urmă cu aproximativ un an, un studiu publicat de NIH a corelat radiațiile de la mobile cu apariția tumorilor cancerigene la șoareci masculi.
Chiar și atunci însă, circumstanțele în care s-a realizat testul nu atestă la niciun nivel că s-ar putea aplica același mecanism și la oameni. Ca referință, sensibilitatea la radiații electromagnetice variază foarte mult de la un organism la altul. Un copil mic este de cel puțin două ori mai sensibil decât un adult la același volum de radiații.
Cu alte cuvinte, situația este una complicată, iar dacă vrei să te sperii de o valoare SAR mare, este alegerea ta. Că ar fi bine să vorbești mai puțin la telefon știm cu toții. Că am bănuit că ar exista beneficii legate de sănătate dacă nu am sta toată ziua cu telefonul la ureche, din nou, nu reprezintă o noutate majoră. Din păcate, este puțin probabil să-ți schimbi comportamentul în privința utilizării smartphone-ului, doar pentru că te radiază un pic.
Ce poți face în schimb, este să ai încredere că autoritățile care au stabilit valorile SAR de referință nu le-au stabilit arbitrar. Pornind de la acele valori, când te uiți pe specificațiile următorului tău telefon, să arunci o privire și pe cifra cu pricina. Dacă este foarte aproape de valoarea maximă admisă, poate începi să cochetezi cu alt model. Acesta este minimul de efort pe care îl poți face.
Ce este SAR și cum se măsoareă în cazul fiecărui telefon mobil valoarea din specificații
SAR este abrevierea de la Specific Absorption Rate sau Rata Specifică de Absorbție. Este o unitate de măsură pentru cantitatea de radiații elecromagnetice sau EMF care este absorbită de țesutul uman în momentul în care un telefon este ținut foarte aproape de acel țesut.
Pornind de la această referință și având în vedere numărul foarte mare de feluri în care ne ținem telefoanele în ziua de azi, pentru ca măsurarea SAR să fie concludentă, se măsoară de mai multe ori și se păstrează cea mai mare valoare înregistrată. Se ia în calcul dacă ții telefonul în buzunar, la cap, în mână la nivelul pieptului și nu numai, în timp ce stati pe internet pe 3G, 4G, Wi-Fi, când vorbești pentru o perioadă scurtă sau îndelungată. Pentru că un telefon ”se chinuie” mai mult să stabilească o conexiune într-o zonă fără semnal, emite mai multe radiați în acel moment, iar valoarea respectivă este de asemenea măsurată. În mod autentic, se încearcă surprinderea tuturor scenariilor.
Specific Absorbtion Rate sau SAR s-a stabilit în 1996 de către FCC sau Federal Communication Commission din Statele Unite ale Americii. Avea ca scop definirea unei limite pentru nivelul maxim de unde electromagnetice pe care îl poate absoarbe o parte a corpului uman în timpul utilizării unui telefon.
S-a hotărât că o valoare maximă ar fi de 1,6W / Kg într-un gram din masa unui om, unde W provine de la Watt. În Uniunea Europeană, valoarea maximă admisă este de 2W / Kg în 10 grame de masă. Deși ai fi tentat să crezi că europenii sunt mai flexibili când vine vorba de radiații, situația nu este chiar atât de simplă, pentru că se referă la altă cantitate de țesut în momentul în care se efectuează masurătoarea. În mod real, cifrele sunt similare. În practică, nu se pot compara.
Este important de reținut că acea valoare nu a fost stabilită pentru că peste ea te-ai putea îmbolnăvi sau deoare o expunere prelungită la cantitate mai mare de radiații îți poate cauza cancer. Nu a fost vorba despre asta. În schimb, a avut legătură cu încălzirea țesutului uman de către radiațiile EMF peste cifra respectivă, atât.
Inițial, se măsura valoarea SAR de către FCC măsurând cantitatea de radiații de la nivelul părții capului pe care îți sprijini telefonul mobil pe parcursul unei conversații de 30 de minute. Între timp, măsurătoarea a devenit semnificativ mai complexă, pentru că modul în care ne folosim terminalul s-a diversificat semnificativ. Vorbim printr-un headset Bluetooth, cu telefonul pe difuzor, stăm pe Facebook pe 3G și nu numai.
Fiecare centimetru în plus de distanță dintre mobil și corp influențează nivelul radiațiilor. La fel se poate spune și despre calitatea semnalului de care ai parte în momentul în care ești online și despre tipul de trafic pe care îl efectuezi sau cantitatea de date descărcate.
De ce valoarea SAR nu este neapărat relevantă pentru ”pagubele” generate de telefon
Cu scopul de a-ți face un bine, cei de la FCC au stabilit că, indiferent în câte feluri sau circumstanțe se măsoară respectivul SAR, tu vei vedea într-un manual sau pe internet doar cea mai mare valoare măsurată pe parcursul testului. Ca urmare, nu este deloc exclus ca o valoare de radiații EMF măsurate într-un anumit set extraordinar de circumstnțe să fie mai mare decât a altui telefon doar atunci. Media radiațiilor celui de-al doilea telefon poate fi mai mare într-o conversație banală în centrul orașului, dar acel detaliu nu-l vei afla niciodată. Afli doar extrema și este alegerea ta dacă te sperii de ea sau nu.
Până și cei de la FCC au o formulare descriptivă la ei pe site care atestă ineficiența mecanismului actual de promovare al valorilor SAR. ”Telefoanele mobile variază constant puterea la care operează pentru a atinge minimul necesar pentru comunicații în condiții optime. În consecință, telefoanele nu pot fi comparate în mod corect din prisma expunerii caracteristice pornind de la o singură valoare SAR.”
Dacă am stabilit ”irelevanța” SAR, care sunt cele mai radiante și puțin radiante telefoane
Cei de la Statista au adunat statisticile măsurate de nemți pentru realizarea celor două grafice de mai jos. Nu sunt incluse toate telefoanele lansate în ultimii ani și nici măcar cele mai multe dintre ele, dar te ajută să-ți formezi o părere despre cum stau producătorii când vine vorba de realizarea unor smartphone-uri cu un nivel scăzut de radiații.
Graficul de mai sus ilustrează gadgeturile cu cel mai scăzut nivel SAR măsurat pe principiul european, cu o limită superioră de 2 W / Kg în 10 grame de masă. Graficul de mai jos, pe același principiu, listează în ordine aparatele cu cel mai ridicat nivel de radiații.
Deși ar trebui să fie un pic mai ușor să identifici valoarea SAR pentru smartphone-ul pe care îl folosești, ai fi uimit de gradul de dificultate pe care îl întâmpini online, mai ales dacă te afli în posesia unui gadget mai obscur. În orice caz, dacă ai un iPhone, indiferent de model, poți să afli valoarea SAR măsurată pentru aparatul tău pe site-ul Apple la această adresă. Trebuie doar să-ți alegi generația și, eventual, modelul exact de iPhone pentru a ajunge la informația dorita.
Samsung îți face viața un pic mai grea din acest punct de vedere, dar are totuși o pagină web dedicată în acest sens accesibilă aici. Valorile sunt calculate pentru piața europeană. Din păcate, trebuie să introduci modelul exact al telefonului tău, de forma SM-J410F. Nu poți tasta Galaxy S9 sau Galaxy Note8. Trebuie să știi codul specific aparatului pe care îl găsești în Configurări de la secțiunea About/Informații. Pe vremuri, îl găseai în spatele bateriei.