22 ian. 2019 | 16:30

Vine criza? Șefii de companii nu văd cu ochi buni economia globală

ACTUALITATE
Vine criza? Șefii de companii nu văd cu ochi buni economia globală

Vine recesiunea în acest an? Ne paște o nouă criză? Un sondaj al PwC arată că șefii de companii sunt mult mai puțin încrezători în evoluția pozitivă a economiei globale în acest an.

Aproximativ 30% dintre liderii de afaceri consideră că ritmul creșterii economice globale va scădea în următoarele 12 luni. Procentul este de aproape 6 ori mai mare față de nivelul de 5% înregistrat anul trecut – un salt record în ceea ce privește pesimismul.

La nivel local, 38% dintre executivii români consideră că economia globală își va încetini creșterea. Procentul este aproape de trei ori mai mare față de cel înregistrat anul trecut (13%). La polul opus, 33% dintre directorii generali din România au declarat că văd o accentuare a acesteia. Gradul de optimism a scăzut, raportat la anul trecut când 49% se așteptau ca economia globală să aibă o creștere mai mare, potrivit CEO Survey, PwC.

Cele mai drastice schimbări de opinie în legătură cu evoluția economică s-au văzut în Orientul Mijlociu (38% dintre șefii de companii cred că economia va scădea, comparativ cu 10% în 2018), apoi în vestul Europei (33% în 2019 vs 4% în 2018), și America de Nord (28% în 2019 vs 3% în 2018).

Care sunt motivele? De ce anul 2019 nu este văzut la fel de bine ca anul trecut?

Războaiele comerciale , incertitudinile privind politicile publice, precum și protecționismul au înlocuit terorismul, schimbările climatice și creșterea poverii fiscale în topul primelor zece amenințări la adresa creșterii economice.

Din rândul directorilor executivi „extrem de preocupați” de războaiele comerciale, 88% sunt în mod deosebit neliniștiți de disputele dintre China și Statele Unite ale Americii. 98% dintre executivii americani și 90% dintre cei chinezi și-au exprimat aceste îngrijorări.

Cu toate acestea, nu toate concluziile sunt sumbre: 42% dintre executivi văd în continuare o îmbunătățire a perspectivelor economice, deși procentul este semnificativ mai mic comparativ cu cel de 57% înregistrat în 2018. Per ansamblu, așteptările executivilor cu privire la creșterea economică globală sunt mai polarizate anul acesta, dar tendința generală este de a previziona scăderi ale ritmului de creștere.

Raportul de anul acesta s-a uitat în profunzime la domeniile analizei datelor și Inteligenței Artificiale.

În ciuda investițiilor de miliarde de dolari făcute în infrastructurile IT de-a lungul ultimului deceniu, șefii de companii spun, în continuare, că nu pot primi informații relevante de care au nevoie pentru a putea lua decizii importante referitoare la stabilitatea și succesul pe termen lung al afacerilor.

Întrebați de ce nu primesc informații complete, executivii au indicat cu prioritate elemente precum „lipsa forței de muncă calificată în analiza datelor” (54%), „stocarea datelor” (51%) și „slaba fiabilitate a datelor” (50%).

În ceea ce privește inteligența artificială, 85% dintre executivi sunt de acord cu faptul că le va schimba în mod semnificativ afacerea în următorii cinci ani.

Aproximativ două treimi consideră că impactul pe care aceasta îl va avea asupra afacerilor va fi mai mare decât cel pe care l-a avut internetul.

Atunci când vorbim despre impactul pe care AI îl va avea asupra locurilor de muncă, 88% dintre directorii generali din China consideră că această tehnologie va duce la dispariția mai multor locuri de muncă decât va crea.

Executivii din alte țări ale zonei Asia-Pacific sunt de asemenea pesimiști referitor la această chestiune (60%, comparativ cu 49% la nivel global). Directorii din Europa Occidentală și America de Nord sunt mai puțini pesimiști, 38%, respectiv 41% consideră că AI va înlocui mai multe locuri de muncă comparativ cu cele pe care le va crea.