14 ian. 2019 | 21:46

Cum iei de la Digi telefoane Samsung și Huawei cu banii de țigări pe-o lună

Ghidul cumpărătorului
Cum iei de la Digi telefoane Samsung și Huawei cu banii de țigări pe-o lună
Alex Țibu / PLAYTECH

Digi a revenit cu deja populara oferta zero avans. Astfel, iei telefoane foarte bune cu avans zero sau telefoane premium la mai puțini bani. Huawei și Samsung sunt pe listă.

Digi RCS-RDS a anunțat noile condiții pentru oferta cu zero avans. Astfel, e valabilă în magazinele Digi și în punctele RCS-RDS. Tot ce trebuie să faci e să vii cu numărul de telefon în rețeaua Digi, să alegi un telefon și să vezi cât ai de plătit.

Dintre abonamentele Digi disponibile, poți alege Optim Nelimitat la cinci euro pe lună. Totuși, dacă faci patru sau cinci abonamente, costul per abonament scade la trei euro pe lună. Cum e foarte puțin probabil c-o să convingi atâția oameni, rămâne cel de cinci euro.

Telefoanele se contractează pe 24 de luni cu abonamentul Mobil Optim, cu plata integrală sau în 24 de rate fără dobândă și cu avans zero. Ratele includ contravaloarea telefonului, fără alte costuri suplimentare. Se acordă prin creditul de nevoi personale ING Acum sau UniCredit Consumer Financing, direct în magazinele Digi.

Cât despre telefoanele cu zero lei avans, acestea sunt acordate clienţilor care achiziţionează un abonament Digi Mobil Optim prin portarea numărului de telefon. Partea bună e că ai comisioane zero pentru acordarea și administrarea creditului.

La zero avans, de exemplu, ai Huawei Mate 10 Pro pentru care dai 125 de lei pe lună. Sau Mate 20 Lite cu 68,5 lei pe lună. Mai există și Nokia 7 Plus cu 75 de lei pe lună sau Samsung Galaxy A8 cu 68,5 lei pe lună.

Din oferta Digi, mai bine profiți de telefoanele mai scumpe, dacă tot îți portezi numărul. Astfel, poți avea un Samsung Galaxy A9 cu avans 271 de lei și 97 de lei pe lună. Sau Samsung Galaxy S9 Plus cu avans de 395 lei și rată de 146 lei. Recomand și Huawei P20 Pro, care costă 387 de lei ca avans și apoi dai 138 de lei pe lună.

Toate detaliile sunt pe site-ul operatorului.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele