Dezastrul aviatic care bântuie România: avionul trimis după sânge, doborât în ’89

Pe 28 decembrie 1989, la câteva zile de la Revoluție și după executarea cuplului Ceaușescu, un avion pornea în cursă ca să aducă sânge din Belgrad pentru răniți. N-a mai ajuns niciodată la destinație. De fapt, nici n-a ieșit din România.

Un avion Antonov An-24, folosit de Tarom și înmatriculat ca YR-BMJ, a pornit pe 28 decembrie 1989 într-o cursă umanitară. Belgrad era destinația și scopul era să aducă înapoi sânge pentru răniții de la Revoluție. Au fost șase membri ai echipajului și un pasager, britanicul Ian Henry Perry, 24 de ani, care era fotoreporter la ziarul Sunday Times.

Avionul s-a prăbușit aproape de București, în județul Dâmbovița (comuna Vișina). Toți cei din interior au murit. Cursa era departe de destinație, iar misiunea umanitară s-a oprit. Resturile aeronavei au fost localizate în pădurea Mălinoasa. În doar 55 de kilometri, și la câteva zile după Revoluție, România abia liberă de comunism a înregistrat o tragedie aviatică imensă.

De ce n-a mai ieșit avionul din spațiul aerian al României

FOTO Thomas Posch

Evenimentele din timpul Revoluției din 1989, dar și informațiile obținute, l-au determinat pe general-maiorul Gheorghe Negoșanu, șeful statului major al Comandamentului Apărării Anti-Aeriene, să dispună interzicerea decolării aeronavelor militare și civile de pe teritoriul României. Ordinul a fost activ din 22 decembrie 1989, ora 19.

Horoscop zilnic 15 noiembrie. Zodia care trebuie să ia decizii importante, care îi pot afecta viitorul

Curtea de Apel Constanța: ÎPS Teodosie va fi judecat în dosarul de cumpărare de influență

Totuși, pe 28 decembrie 1989, Ion Iliescu, în numele conducerii FSN (noua formațiune politică instaurată în locul regimului comunist și partidului comunist), a cerut efectuarea acestei curse către Belgrad. Scopul era aducerea sângelui necesar îngrijirii răniților de la Revoluție.

Posibilitatea unui zbor care să părăsească România era cunoscută din ziua anterioară. Așa a aflat și Perry despre asta și a decis să folosească zboul ca să ajungă în Marea Britanie. Din Belgrad ar fi făcut legătura cu alt zbor. El avea în bagaj mai multe filme nedevelopate, dar și casete video cu ce-a tras în București în timpul zilelor de la Revoluție.

La controlul bagajelor i s-a cerut să trimită geanta la cală, însă el a refuzat. Aurelia Grigore, fosta însoţitoare de bord a Tarom, a spus că avea multe casete video. Protecția lor ar fi fost unul dintre motivele pentru care n-a vrut să-l trimită la cală.

Avionul a decolat cu un echipaj format din șase membri. Erau Ioan Chifor, comandant de bord, Valter Jurcovan, copilot, Mihai Moldoveanu, instructor de zbor, Gelu Cristea, mecanic de bord, Elena Marghidan, însoțitoare de bord, și Petre Bănică, însoțitor de bord.

De la „doborârea” unui spion la ce au încercat să spună, inițial, autoritățile

Ancheta care a urmat prăbușirii a fost deosebit de lungă. Rudele victimelor accidentului aviatic au fost supuse presiunilor, intimidărilor și amenințărilor când încercau să afle detalii despre rezultatele anchetei.

Rezultatele cercetărilor au fost contradictorii. În 2006, tragedia aviatică a fost pusă pe seama stratului de gheață depus pe aripă. Câteva luni mai târziu a fost incriminat impactul cu un obiect aflat în spațiul de zbor a avionului.

Cea mai răspândită ipoteză, una neconfirmată oficial, e că avionul a fost lovit de o rachetă antiaeriană, locul impactului cu solul fiind la aproximativ 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA de la Boteni.

Cezar Jurcovan, tatăl pilotului decedat, a spus în 1995 că avionul a fost doborât, pentru că la bord era un spion cu 14 casete video de la Revoluţie şi trebuia să dispară. Supărarea tatălui e de înțeles, dat fiind că Valter nu trebuia să zboare în acea zi, el l-a înlocuit pe un coleg care nu a reușit să ajungă la timp. Ironia macabră e că soția, asistenta de zbor Doina, a ținut locul altei colege pe cursa București – Bruxelles, prăbușită pe 31 martie 1995 la Balotești.

Ce rămâne după acest dezastru aviatic din 28 decembrie 1989? Nimic. Așa cum a rămas și după Revoluție. Peste 1.100 de oameni au murit în decembrie ’89, iar toți vinovații încă nu au fost judecați. Pe lângă alte momente triste de la Revoluție, pentru care trebuie cerută dreptate, trebuie să figureze și acest caz și-o încercare disperată a foștilor comuniști de-a mușamaliza doborârea unui avion.