14 dec. 2018 | 08:29

Volkswagen i-a făcut acestei femei un cadou excepțional, pe care l-ai vrea și tu

ACTUALITATE
Volkswagen i-a făcut acestei femei un cadou excepțional, pe care l-ai vrea și tu

Volkswagen a făcut un cadou deosebit unei pensionare din Statele Unite ale Americii. Reprezentanța din SUA a brandului german i-a recondiționat un Volkswagen Beetle din anii ‘60 pe care femeia l-a condus mai bine de 50 de ani.

Kathleen Brooks a cumpărat pe 12 decembrie 1966 o mașină care avea să-i schimbe viața. A numit-o Annie pentru că nu a considerat-o niciodată un simplu obiect, ci o persoană diferită, dar specială care a însoțit-o atât în momentele frumoase, dar și în cele grele de-a lungul vieții.

Annie a fost mereu alături de Kathleen în toate momentele importante: la căsătorie, la divorț, când și-a cumpărat o casă, când și-a început propria afacere, dar și când a avut crize provocate de cancerul mamar. În 52 de ani, Annie a parcurs peste 700.000 de kilometri.

volkswagen beetle

Annie, înainte de restaurare

Kathleen are azi 73 de ani, iar Annie este aproape la fel de bătrână ca ea. Mașina, asemeni șoferiței, începuse să dea semne de oboseală din cauza vârstei.

“La fel ca mine, Annie a început să urce mai greu la deal și să meargă mai bine pe vreme mai răcoroasă”, spune Kathleen, care a acceptat oferta reprezentanței Volkswagen din America de a-i restaura mașina.

Da, cei de la Volkswagen au restaurat acest Beetle pe gratis, deci a fost un cadou, o răsplată din partea brandului german pentru loialitatea acestei pensionare, care n-a renunțat niciodată la mașina ei. Au îmbătrânit amândouă împreună, însă Annie a primit o nouă șansă, de a străluci încă o dată.

volkswagen beetle

60 de oameni au muncit la restaurarea mașinii

Din echipa de restaurare au făcut parte 60 de persoane, iar Beetle-ul a fost trimis la o uzină din Mexic, unde a fost fabricată ultima Broscuță în 2003. Mașina a fost restaurată complet. A fost demontată piesă cu piesă reparată și înlocuit tot ce era uzat.

Scopul celor de la Volkswagen a fost nu doar să facă mașina să arate din nou bine, ci să funcționeze încă o dată cel puțin la fel ca în urmă cu peste cinci decenii, când a ieșit pe porțile fabricii.

volkswagen beetle

Annie, de nerecunoscut, după ce a fost restaurată

Odată cu restaurarea, Annie a cunoscut și o îmbunătățire serioasă: plăcuțe de frână pe discuri pe toate cele patru roți, motorul a fost complet reconstruit și dus până la capacitatea de 1.600 cmc, i-a fost adăugat un sistem de evacuare din oțel inoxidabil, a primit un tratament complet anticoroziv pentru întreaga caroserie, a fost dotată cu sistem de pornire electronic, s-a adăugat Bluetooth la radioul de epocă, i s-au pus centuri de siguranță mai bune, interiorul a fost modernizat și izolat fonic.

Pe scurt, Annie a fost de nerecunoscut după ce procesul de restaurare s-a finalizat. Kathleen a avut un șoc atunci când a revăzut-o și nu-i venea să creadă că e aceeași “fetiță” care a însoțit-o peste tot, timp de 52 de ani.