01 dec. 2018 | 17:46

Care sunt șansele să faci insolație în timpul iernii

ȘTIINȚĂ
Care sunt șansele să faci insolație în timpul iernii
iStock

Acum că a venit frigul, probabil nu îți mai faci griji cu privire la posibilitatea de a te arde soarele sau a face insolație când ieși afară. La urma urmei, ești înfofolit din cap până în picioare, ce poate merge prost?

Chiar și așa, razele soarelui pot prezenta un pericol chiar și în timpul iernii, când afară este frig și înnorat. „Orice zonă expusă din corpul tău încă poate fi arsă de soare”, a explicat doctorul Apple Bodemer, profesor de dermatologie la University of Wisconsin-Madison, pentru Live Science.

Indiferent de ce activități desfășori afară iarna – poate dai zăpada la o parte cu o lopată sau poate ești pe pârtia de schi – tot ești expus la radiațiile UV ale soarelui. Când aceste radiații pătrund adânc în celulele pielii, ADN-ul poate fi alterat.

Vătămarea pielii de către razele UV se înrăutățește în timp, iar acest lucru poate duce la apariția cancerului de piele. „Pielea ta este precum aparatul de taxare dintr-un taxi”, a zis doctorul Darrell Rigel, profesor clinic de dermatologie la New York University. „Pe măsură ce primești mai multă radiație, aparatul de taxare contorizează, și cu cât se întâmplă asta mai mult, sau cu cât este mai puternică radiația, cu atât mai rapid merge aparatul de taxare”.

Când afară este zăpadă și gheață, posibilitatea de a fi afectat de razele soarelui crește considerabil, pentru că acestea reflectă 80% din razele UV care ajung la sol, după cum arată Skin Cancer Foundation. Astfel, radiațiile te „lovesc” din două direcții – și din cer, și din pământ. În cazul schiorilor și snowboarder-ilor, riscul de a fi arși de soare este chiar mai mare, pentru că razele UV devin mai intense la altitudini mari.

Pentru a evita posibilele probleme, e bine să aplici loțiune de protecție solară pe cele câteva porțiuni de piele rămase descoperite în timpul iernii. Dacă nu te afli la altitudini mari, o loțiune cu factor de protecție solară 30 este suficientă, dar dacă te afli undeva la munte, e mai bine să folosești ceva mai puternic.