Urmașul defunctului Vine este Byte: când se lansează noua rețea socială
Vine a fost una dintre cele mai cool rețele sociale la un moment dat, dar în momentul în care clipurile de șase secunde au început să facă valuri pe Instagram, destinul gigantului a fost periclitat.
Vine s-a lansat în ianuarie 2013 și ”a stins becul” în ianuarie 2017. În acest timp, rețeaua socială cross-platform a schimbat patronatul și a ajuns să se afle în posesia celor de la Twitter. Deși mai avea un număr destul de mare de utilizatori fideli, a căzut în sarcina celor de la Twitter să stabilească faptul că nu mai rentează să o țină în viață. La apogeu, în 2015, s-a lăudat cu 200 de milioane de utilizatori activi.
Având în vedere că s-a vândut și Dom Hofmann, Rus Yusupov, and Colin Kroll au obținut 30 de milioane pe Vine în ultima parte a lui 2012, nu ar trebui să vină ca o surpriză implicarea dezvoltatorilor în alte proiecte. Nu te-ai fi așteptat însă ca Dom Hofman să încerce să reînvie Vine. Lucrează însă de mai bine de un an la acest proiect, iar acum avem o dată estimatică de lansare.
În decembrie 2017, din cauza unei postări pe Twitter a lui Hofmann, se credea că Vine va fi reînviat sub titulatura V2. Acum știm că, de fapt, va fi vorba de Byte, un nume surprinzător, în mod uimitor, nu a mai fost asociat în prealabil altui serviciu online.
Momentan, nu se cunosc foarte multe detalii despre Byte, cu excepția faptului că va fi o rețea socială construită în jurul clipurilor de câteva secunde care rulează în buclă. În plus, dacă totul merge bine, se va lansa în primăvara anului viitor, conform postării pe Twitter de mai jos. Acesta este primul anunț pe marginea reînvierii Vine, după ce Hofmann și-a cerut scuze în luna mai a acestui pentru că a întârziat.
Mai multe detalii despre Byte vor apărea pe Twitter și Instagram în spatele conturile @byte_app. Există și o adresă web aferentă serviciului accesibilă la https://byte.co/.
our new looping video app is called byte. launching spring 2019 pic.twitter.com/C3FMvkcIwc
— dom hofmann (@dhof) November 8, 2018