Descoperirea care ar putea aduce tratamente pentru pierderea auzului
Pierderea auzului asociată cu înaintarea în vârstă afectează un număr mare de persoane, însă cercetătorii ar fi găsit o modalitate prin care să rezolve problema.
Pierderea auzului este adesea cauzată de epuizarea receptorilor senzoriali (cili). Ne naștem cu aproximativ 15.500 dintre ei, dar nu se regenerează în timp. Sunetele puternice, infecțiile, toxinele și procesul natural al îmbătrânirii îi afectează și pot duce la pierderea auzului.
Oamenii de știință cred că au găsit o modalitate prin care să regenereze celulele. În „European Journal of Neuroscience”, cercetătorii au arătat că pot regenera celulele din cochilia șoarecilor. Această descoperire importantă a fost posibilă prin studierea modului în care păsările își regenerează aceste celule.
Dr Jingyuan Zhang, de la Universitatea din Rochester este co-autorul studiului și spune că oamenii sunt singurele vertebrate care nu își pot regenera aceste celule.
Proiectul a fost condus de dr Patricia White, care a descoperit în 2012 modul în care regenerarea este susținută de celulele din apropiere. În cazul păsărilor, o familie de receptori numită factorul de creștere epidermal (EGF) activează celulele de suport. La mamifere, acest semnal este blocat, deci echipa a trebuit să vină cu o modalitate de activare temporară.
Pentru asta, au folosit trei metode care s-au concentrat pe un receptor specific numit ERBB2, găsit în celulele de sprijin din interiorul cochiliei. Primul experiment a folosit două medicamente pentru a activa receptorul. Al doilea a folosit șoareci modificați genetic care au produs ERBB2, iar cel de-al treilea experiment a utilizat un virus special proiectat care viza receptorii respectivi.
Astfel, echipa a arătat că activarea receptorilor specifici a dus la efectul dorit. ERBB2 a stimulat celulele de sprijin și, pe măsură ce au început să se înmulțească, celulele stem vecine s-au transformat în celule senzoriale noi.