26 sept. 2018 | 07:30

Mașinile viitorului vor pune capăt blocajelor din trafic și amenzilor

ACTUALITATE
Mașinile viitorului vor pune capăt blocajelor din trafic și amenzilor

Majoritatea orașelor globului au fost afectate profund de două mari invenții: motorul cu combustie internă și producția centralizată de energie electrică. Orașele sunt pe cale a fi schimbate din nou.

Mașinile electrice autonome vor schimba din nou orașele. Până în 2030, 95% din kilometrii parcurși de pasageri vor fi făcuți de mașini deținute de companii de tehnologie care oferă transportul drept serviciu, preconizează RethinkX, un think thank independent. Acestea vor opera asemănător cum o fac companiile de ride-hailing precum Uber sau BlaBlaCar, numai că nu va mai exista un șofer, iar mașinile vor fi electrice.

În viitor, costul utilizării unui astfel de serviciu va fi de 10 ori mai ieftin decât achiziția unui automobil, iar asta înseamnă că a deține o mașină va fi de domeniul trecutului. Drept urmare, cei de la RethinkX cred că familiile americane vor economisi 5600 de dolari pe an, adăugând 1 trilion de dolari anual la veniturile disponibile al gospodăriilor din SUA, cel mai mare plus în economie din istoria țării. Un alt trilion de dolari ar fi generay din câștigurile de productivitate, deoarece oamenii lucrează, studiază și cumpără în mașină, în loc să piardă vremea la volan.

Transportul va deveni atât de ieftin, încât unii retaileri vor plăti oamenii să fie aduși la magazine, în loc să aștepte ca aceștia să se deplaseze la ei. Magazinele fizice vor avea competiție din partea comerțului online, dar și din partea magazinelor mobile ce se vor deplasa la client. Imaginează-ți cafenele și magazine pe roți care-ți aduc produsele comandate.

Mașinile tradiționale petrec 96% fiind parcate pe stradă, mașinile electrice autonome ar elimina complet asta și vor circula mai mult de 260.000 km pe an, reducând numărul de vehicule de pasageri aflate pe drumurile din SUA cu peste 80%. În același timp, locurile de parcare libere vor putea fi refolosite, iar acele spații vor putea fi refolosite în alte scopuri. De exemplu, Los Angeles, va avea suficient spațiu de parcare vacant pentru a înghesui trei orașe de dimensiunea orașului San Francisco. Asta înseamnă că mult mai mulți oameni vor încăpea în infrastructura existentă astăzi.

Pare un vis îndepărtat, dar dacă este un lucru pe care tehnologia ne-a învățat este acela că lucrurile se pot mișca incredibil de repede într-un timp extrem de scurt.