Cele mai bune glume cu Elena Udrea gravidă pe copertă de revistă
Coperta revistei Viva cu Elena Udrea gravidă, prezentată ca o exilată, nu ca o condamnată, a făcut deliciul internetului și a apărut o serie de glume mai mult sau mai puțin răutăcioase.
Elena Udrea a primit un adevărat elogiu din partea revistei Viva care i-a pus fotografia semi-nud chiar pe copertă, dar nu asta e problema, ci textul care o însoțește: “O fetiță se pregătește să devină, într-o lună, marea iubire a femeii care a vrut să conducă România și care acum trăiește în exil”.
Să ne înțelegem: o persoană condamnată penal care trăiește în altă țară decât cea pe care a fraudat-o nu este exilată, ci fugară. În exil a trăit Regele Mihai sau disidenții din timpul comunismului. Dar, despre morți și despre gravide numai de bine.
Nașterea în sine nu este un subiect de glume și ironii, dar este mai condamnabil să te folosești (la vârsta de peste 40 de ani) de o sarcină pentru a scăpa de pedeapsa legii. Prin urmare, pe internet s-a dat drumul la câteva glume care dau o palmă de trezire la realitate a celor care încearcă să reabiliteze imaginea unui fost politician care primește mai multă atenție decât ar trebui.