Explozia de la Hiroshima, recreată de studenți în realitate virtuală
Pe 6 august 1945, o bombă atomică a ras de pe hartă localitatea Hiroshima din Japonia. După trei zile, pe 9 august 1945, Nagasaki a suferit aceeași soartă.
Bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki a pus punct în mare parte celui de-al Doilea Război Mondial. Japonezii comemorează în continuare evenimentul dezastruos, iar un grup de studenți au apelat la o soluție high-tech pentru ca generațiile viitoare să nu uite experiența de acum 73 de ani.
Realitatea virtuală a fost creată inițial pentru divertisment. În același timp însă, poate fi mediul ideal pentru a te transpune în situații traumatizante sau îngrijorătoare cu scop educațional. În această a doua categorie intră proiectul unui grup de studenți japonezi care au creat o experiență VR de aproximativ cinci minute menită să-ți arate ce s-a întâmplat în timpul bombardamentului de la Hiroshima.
Este important de reținut că nimeni nu-și dorește să se repete ce s-a întâmplat la Hiroshima. Dacă uităm însă acele momente dramatice și introducem în ecuație armele pe care le au la dispoziție marile puteri în 2018, recreerea acelui scenariu este mai probabilă ca niciodată. În acest set de circumstanțe, tinerii japonezi au vrut să realizeze un clip în realitate virtuală care să descurajeze repetarea momentelor de atunci.
În acest scop, au studiat atent fotografii din acea perioadă, vederi și interviuri cu supraviețuitori care au descris imaginile pe care le-au văzut și sunetele pe care le-au auzit. ”Chiar și fără să știi limba, în momentul în care vezi imaginile, înțelegi. Acesta este unul dintre meritele acestei experiențe VR.” Astfel a sintetizat proiectul Mei Okada, una dintre studentele care au lucrat la materializarea acestei experiențele VR. Impactul rezultatului final a fost resimțit chiar de către unul dintre studenții implicați în proiect care nu avea neapărat o curiozitate pentru ceea ce s-a întâmplat în trecut, iar acum și-a schimba opiniile. Nu rămâne decât să sperăm că bombele atomice vor rămâne doar o pagină din istoria de la mijlocul secolului trecut.