04 aug. 2018 | 13:26

Dezastru la Suceava: două avioane s-au ciocnit în zbor

Generalist
Dezastru la Suceava: două avioane s-au ciocnit în zbor

Dezastrul aviatic de la Suceava s-a întâmplat la câteva minute după ora 11. Două avioane, de mici dimensiuni, s-au ciocnit în zbor.

În jurul orei 11.15, două avioane de mici dimensiuni, care efectuau manevre în zona unui aerodrom omologat din apropierea comunei Frătăuţii Vechi, s-au ciocnit. Cele două se pregăteau pentru un miting aviatic desfășurat pe aeroportul internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava. Cele două s-au prăbușit în urma ciocnirii.

Un pilot din București a decedat pe loc, iar celălalt pilot din Timișoara este grav rănit.

Show-ul aerian era programat pentru ora 16.

Pilotul care a decedat pe loc avea 60 de ani. Celălalt pilot, în vârstă de 53 de ani, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Iaşi. Cei doi piloţi erau membri ai grupului Skybolt Timişoara. De asemenea, avioanele implicate în accident sunt de tip Skybolt și erau sunt deţinute de persoane private.

Cele două avioane executau un zbor de pregătire pentru mitingul aviatic. În urma accidentului, al doilea pilot, care a fost dus la spital, a fost extras din avion şi stabilizat de către echipajele medicale. Elicopterul SMURD a fost necesar pentru transportarea acestuia la urgențe, la Iaşi.

Potrivit martorilor accidentului, cele două avioane s-au ciocnit deasupra localităţii sucevene Frătăuţii Vechi în dimineaţa zilei de sâmbătă. Ambele aparate de zbor s-au prăbuşit după impact, iar cei doi piloţi au rămas încarceraţi.

La acest eveniment au fost anunțați unii dintre cei mai buni piloţi de acrobaţii aeriene din ţară. Erau trecuți pe listă profesionişti din Aeroclubul României, cu formaţia Hawks of Romania, Iacării Acrobaţi şi pilotul lituanian Jurgis Kairys. Mai erau, de asemenea, piloţii Asociaţiei Bucovina Fly Club, dar şi Valer Novac.

Surpriza ediţiei din acest an era Formaţia ASALT, cu un spectacol aviatic cu două aeronave de acrobaţie „Skybolt of Romania”.

Skybolt este un avion de acrobaţie biplan de fabricaţie americană. Prima unitate produsă a zburat în anul 1970, iar modelul este considerat unul foarte performant de către specialişti.

În total, au fost  fabricate peste 400 de exemplare care s-au vândut în peste 29 de ţări. În funcţie de variantă Skybolt poate avea motoare de cel mult 400 de cai putere. Deşi nu are o putere foarte mare, având în vedere greutatea de maximă (avion, combustibil, pilot şi un eventual pasager) la decolare de 748 kg, performanţele acrobatice ale avionului sunt impresionante. Este în fabricaţie şi în prezent.