Tableta care poate fi și PC e alternativa Samsung ca să uiți de iPad
Samsung a lansat Samsung Galaxy Tab S4, o nouă tabletă Android 2 în 1, ce este capabilă să se transforme și într-un desktop și vrea să uiți de iPad.
Cu Galaxy Tab S4, Samsung conectează pentru prima dată Samsung DeX cu o tabletă. Conectată la tastatura opțională Book Cover Keyboard (vândută separat), sau lansată din Quick Panel, Galaxy Tab S4 și DeX oferă utilizatorilor posibilitatea de a trece de la interfața Android la o experiență desktop.
Poți conecta tableta la un monitor mai mare printr-un adaptor HDMI-USB-C, iar atunci când Tab S4 este conectat, tableta poate funcționa ca un track pad sau ca un sketch pad. De asemenea, poate funcționa și în timp ce este conectată la monitor, astfel ai la dispoziție două ecrane.
Samsung Galaxy Tab S4 are o baterie de 73000 mAh care oferă pînă la 16 ore de redare video, un plus de la bateria de 6.000 mAh pe care o avea Tab S3.
Tableta vine și cu S Pen-ul Samsung pentru a te ajuta să schițezi un desen sau să scrii. Cu noul pen ai putea trimite notițe, traduce texte și trimite mesaje personalizate prin Samsung Live Message.
Deși similar ca mărime cu Galaxy Tab S3, seria Galaxy Tab S4 dispune de margini mai mici pentru a integra ecranul de 10,5 inch cu tehnologia Super AMOLED, precum și un raport ecran 16:10 cu o rezoluție de 2560×1600 și cu o densitate de 287 pixeli pe inci.
Pentru a susține consumul media, tableta este dotată cu patru difuziare AKG și Dolby Atmos. Tableta are un procesor Snapdragon 835, 4 GB memorie RAM, 64 GB / 256 GB spațiu de stocare ce poate fi extins până la 400 GB printr-un card microSD.
De asemenea, are o cameră de 13 MP pe spate și una de 8 MP pe față și este capabilă să filmeze clipuri 4K la 30 de cadre pe secundă.
Samsung Flow permite utilizatorilor să gestioneze cu ușurință toate dispozitivele prin conectarea și transferarea fără probleme a activităților, sarcinilor și notificărilor. Funcția SmartThings de pe Galaxy S4 ușurează monitorizarea și controlul inteligent al locuinței dumneavoastră și al altor dispozitive IoT direct de pe tabletă.
Samsung Galaxy Tab S4 rulează Android 8.1 și cântărește 482 de grame (versiunea Wi-Fi).
Tableta este disponibilă începând cu 10 august și varianta cu Wi-Fi are un ăreț de 649 de dolari, iar prețul pentru varinta LTE nu a fost făcut public. Tastatura Book Cover pentru Tab 4 costă și ea 149 de dolari.
Pe lângă noul Galaxy Tab S4, Samsung a mai lansat vara aceasta și noua tabletă Samsung Galaxy Tab A 10.5, un dispozitiv ce a fost creat pentru consumul de divertisment în familie. Aceasta are și un mod numit Kids Mode, o interfață concepută special pentru cei mici.
Tab A are o diagonală de 10.5 inci, o rezoluție Full HD, un procesor Snapdragon 450, 3 GB RAM, 32 spațiu de stocare, extensibil până la 400 GB, o baterie tot de 7300 mAh, un senzor foto de 8 MP pe spate ce poate filma full HD la 30 fps și unul de 5 MP în față. Tableta rulează Android 8.1 și cântărește 529 grame (versiunea Wi-Fi).