12 iun. 2018 | 17:25

Unde sunt banii tăi? Harta care îți arată pe ce cheltuie România bugetul

ACTUALITATE
Unde sunt banii tăi? Harta care îți arată pe ce cheltuie România bugetul

Dacă plătești taxe, sigur te întrebi unde se duc acei bani. Ei bine, mai nou poți să vezi, destul de ușor, ce achiziții publice au fost făcute.

Inițiativa România a lansat Harta Banilor Publici (HBP) prin care să-ți faci propria analiză, la nivel național, despre cheltuirea banului public. Conform creatorilor, Harta Banilor Publicia pornit din nevoia de a oferi utilizatorilor o interfață cât mai prietenoasă către achizițiile publice din România. Pană acum, pentru a analiza contractele publice ale unei instituții sau companii, trebuiau parcurse fișiere mari în format CSV.

Prin HBP atenția e către cetățenii obișnuiți. „[Cetățenilor] le ușurăm munca și celor care sunt experimentați în domeniu. Aceste rapoarte mari de pe data.gov.ro, fișierele în format CSV, au fost parcurse, corectate și transpuse într-o bază de date relațională, care acum însumează 13.731 de instituții publice, 72.897 de companii, 7.946.406 de achiziții directe și 893.003 de licitații din ultimii 10 ani din întreaga țară”, se arată în prezentarea proiectului.

Partea și mai bună e că acești bani pot fi urmăriți atât pe Android, cât și pe iOS, dacă n-ai acces la site-ul oficial.

Harta bani publici Romania

Harta cu acești bani listează toate instituțiile publice din țară pe o hartă Google și permite accesarea tuturor contractelor pentru fiecare instituție. De asemenea, prin aplicație poți să cauți companii, contracte sau instituții după nume și să listați topuri și statistici relevante.

Ce statistici poți să vezi pe harta cu bani publici

  • evoluţia numărului de contracte de achiziţii publice (licitaţii + achiziţii directe) per instituţie/companie
  • evoluţia valorii în RON a contractelor de achiziţie publică (licitaţii + achiziţii directe) per instituţie/companie
  • posibilitatea de a filtra în funcţie de data achiziţiei publice (licitaţii + achiziţii directe), statistici legate de CPV.

[readmore]

Pe pagina proiectului se mai arată că HBP se doreşte a fi un punct de pornire pentru un dialog susţinut şi informat cu instituţiile publice locale şi/sau naţionale, privind oportunitatea cheltuirii fondurilor publice sau pentru crearea bugetelor participative la nivel local.

Șerban Shere Marinescu, consilier parlamentar USR, a explicat pe Facebook cum ar trebui să stea lucrurile. „Teoretic, statul român ar trebui să facă toate aceste date publice. Practic, o face într-un mod din care nimeni nu înțelege nimic. E și incompetență, dar e și evidentă rea voință politică și administrativă. La umbra haosului se fură mai ușor”, a scris acesta.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele